anotimp definitie

ANOTÍMP, anotimpuri, s. n. Fiecare dintre cele patru diviziuni ale anului, care prezintă caractere specifice de climă și de lumină. – Din an + timp (după germ. Jahreszeit). substantiv neutruanotimp

*anotímp n., pl. urĭ (din an și timp, după germ. jahres-zeit). Timp al anuluĭ, sezon adică primăvara, vara, toamna saŭ ĭarna. substantiv neutruanotimp

anotímp s. n., pl. anotímpuri substantiv neutruanotimp

anotimp n. unul din cele patru timpuri ale anului. [Formațiune literară după nemț. JAHRESZEIT]. substantiv neutruanotimp

ANOTÍMP, anotimpuri, s. n. Fiecare dintre cele patru diviziuni ale anului, care prezintă caractere specifice de climă și de lumină. – An² + timp (după germ. Jahreszeit). substantiv neutruanotimp

ANOTÍMP, anotimpuri, s. n. Fiecare dintre cele patru diviziuni (aproape egale) în care se împarte anul prin cele două solstiții și echinocții și care prezintă caractere specifice de climă și de lumină. Prin strădania partidului, satele noastre, acoperite în toate anotimpurile de un întuneric putred, vor fi străbătute de constelațiile minunate ale electricității. CAMILAR, TEM. 78. ◊ F i g. A dogorit un soare străin peste orașe, peste sate și cîmpuri, peste lume. Semnul altui anotimp. SAHIA, N. 63. substantiv neutruanotimp