animism definitie

ANIMÍSM s.n. Credință primitivă potrivit căreia obiectelor și fenomenelor naturii li se atribuie suflet; personificare a forțelor și a fenomenelor naturii. [< fr. animisme, cf. lat. anima – suflet]. substantiv neutruanimism

ANIMÍSM s. n. credință primitivă potrivit căreia obiectele și fenomenele naturii ar fi însuflețite; spiritualizare, personificare a forțelor și fenomenelor naturii. (< fr. animisme) substantiv neutruanimism

ANIMÍSM s. n. Stadiu al gândirii primitive, când oamenii credeau că obiectele și fenomenele naturii ar fi însuflețite; spiritualizare, personificare a forțelor și fenomenelor naturii. – Fr. animisme. substantiv neutruanimism

animísm s. n. substantiv neutruanimism

animism n. 1. doctrină după care sufletul ar fi cauza primă a faptelor vitale și intelectuale; 2. teorie filozofică care identifică sufletul cu viața animală; 3. pornirea copilului și a omului primitiv de a da viață lucrurilor neînsuflețite și inerte. Animismul e factorul creator al mitologiilor și al superstițiunilor; natura moartă înviază și respiră: munți, izvoare și păduri sunt locuite de spirite, de zei și zine. substantiv neutruanimism

ANIMÍSM s. n. Credință potrivit căreia orice în univers, și universul însuși, are un suflet sau este o ființă vie. – Din fr. animisme. substantiv neutruanimism

*animízm n., pl. e (d. lat. ánimus, suflet). Teorie filosofică după care sufletu e cauza primordială a faptelor vitale și intelectuale. Teorie care atribuĭe suflet și lucrurilor. substantiv neutruanimizm

ANIMÍSM s. n. Stadiu al gîndirii primitive, cînd oamenii credeau că obiectele și fenomenele naturii ar fi însuflețite și dirijate de un spirit invizibil (este unul din izvoarele religiei și ale idealismului filozofic); spiritualizare, personificare a forțelor și fenomenelor naturii. substantiv neutruanimism