animal definitie

animál (animále), s. n. – Ființă, vietate, jivină, dobitoc. Fr. animal; cf. nămaie. – Der. (din fr.) animalic, adj.; animalcul, s. n.; animalitate, s. f. (lipsă de simțire; viață animală). adjectivanimal

ANIMÁL s.n. 1. Ființă care are organe de simț, de mișcare, sistem nervos etc. 2. (Fig.) Om josnic, stăpânit de instincte proprii animalelor. // adj. De animal, referitor la animale, propriu animalelor. [Cf. fr. animal, it. animale, germ. Animal < lat. animal]. adjectivanimal

animal, animale s. n. femeie frumoasă adjectivanimal

ANIMÁL I. s. n. 1. ființă care are organe de simț, de mișcare, sistem nervos etc. 2. (fig.) om josnic, stăpânit de instincte. II. adj. de animal, propriu animalelor. (< fr., lat. animal) adjectivanimal

ANIMÁL¹, animale, s. n. 1. Ființă înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca; făptură, vietate. 2. Fiară, dobitoc; vită. – Fr. animal (lat. lit. animal). adjectivanimal

*2) animál, -ă adj. (lat. animalis). De animal: viața animală. Regim animal. Totalitatea animalelor. Fig. Defav. Material, sensual: instincte animale. adjectivanimal

animál¹ adj. m., pl. animáli; f. animálă, pl. animále adjectivanimal

animál² s. n., pl. animále adjectivanimal

ANIMÁL², -Ă, animali, -e, adj. De animal, propriu animalelor. Căldură animală. ♦ De natură organică. Cărbune animal. – Fr. animal (lat. lit. animalis). adjectivanimal

*1) animál n., pl. e (lat. ánimal, -ális, d. ánima, suflet. V. inimă, unanim). Ființă organizată care simte și se mișcă (vietate, dobitoc, gînganie): calu e un animal erbivor. Fig. Om prost, grosolan (dobitoc). V. dihanie. adjectivanimal

animal n. 1. ființă vie înzestrată cu simțire și mișcare; 2. fig. om brutal. ║ a. 1. care e propriu animalului: vieață animală; regnul animal, totalitatea animalelor; 2. fig. sensual, material. adjectivanimal

ANIMÁL, -Ă, animali, -e, s.n., adj. 1. S.n. Ființă organizată, uni- sau pluri-celulară, înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca; p. restr. vietate, jivină, dobitoc. 2. S. n. Om brutal, grosolan, josnic, care se poartă ca un animal (1). 3. Adj. De animal (1), propriu animalelor. Căldură animală. ♦ De natură organică. Cărbune animal. – Din fr. animal, lat. animalis. adjectivanimal

ANIMÁL², -Ă adj. 1. De animal, propriu animalelor, al animalelor. Doar puține specii din lumea animală au reușit să se adapteze acestor condiții [din tundră]. GEOGRAFIA FIZ. 36. Căldură animală = energie calorică eliberată de organismul animalelor. Regnul animal v. regn. 2. De natură organică, extras din substanțe organice. Cărbune animal. adjectivanimal

ANIMÁL¹, animale, s. n. 1. (Spre deosebire de plantă) Ființă organizată, înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca; făptură, vietate, viețuitoare. Animal vertebrat. ◊ [Omul] are numeroase asemănări cu celelalte animale, dar se deosebește de ele prin însușiri esențiale. ZOOLOGIA 227. 2. (Cu sens restrictiv) Animal (1) de muncă. Nu trebuie să existe nici o gospodărie agricolă colectivă fără ferme de animale, dar în același timp nu se poate concepe creșterea animalelor fără a asigura nutrețul necesar. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2678. Cupelele gonesc fără ca animalele să se încordeze în ham. Și sînt animale trupeșe, bine hrănite. PAS, L. I 83. adjectivanimal