anevoință definitie

ANEVOÍNȚĂ, anevoințe, s. f. (Înv.) Dificultate, greutate. – Din anevoie + suf. -ință. substantiv femininanevoință

anevoínță f., pl. e (d. anevoĭe). Greutate, dificultate: mergea cu anevoință. substantiv femininanevoință

anevoínță (înv.) s. f., g.-d. art. anevoínței; pl. anevoínțe substantiv femininanevoință

anevoință f. greutate. substantiv femininanevoință

ANEVOÍNȚĂ, anevoințe, s. f. (Înv.) Dificultate, greutate. – Anevoie + suf. -ință. substantiv femininanevoință

ANEVOÍNȚĂ, anevoințe, s. f. (Învechit) Dificultate, greutate. Era... peste putință a opri intrarea turcilor in țară, din anevoința d-a străjui toate hotarele. BĂLCESCU, O. II 84. ◊ L o c. a d v. Cu (mare) anevoință = cu (mare) greutate, cu greu, anevoie. Cu mare anevoință se dezlipi calul de stăpînul său. ISPIRESCU, L. 162. substantiv femininanevoință