anemia definitie
anemie f. slăbirea corpului prin lipsă de sânge. substantiv feminin anemie
ANEMÍE s.f. Stare de slăbiciune cauzată de scăderea numărului de globule roșii din sânge. ◊ Anemie pernicioasă = stare gravă de anemie în care măduva oaselor nu mai poate forma globule roșii. [Gen. -iei. / < fr. anémie, cf. gr. an – fără, haima – sânge]. substantiv feminin anemie
ANEMÍE s. f. stare de slăbiciune cauzată de scăderea numărului de globule roșii și a hemoglobinei din sânge. ♦ ~ pernicioasă = stare gravă de anemie în care măduva oaselor nu mai poate forma globule roșii. (< fr. anémie) substantiv feminin anemie
ANEMÍE s. f. (Adesea fig.) Boală determinată de scăderea cantitativă sau calitativă a globulelor roșii din sânge. – Fr. anémie (< gr.). substantiv feminin anemie
*anemíe f. (vgr. anaimia, d. an- fără, și aima, sînge. V. septic-emíe). Med. Împuținarea orĭ supțierea sîngeluĭ, ca la ofticoșĭ. Fig. Slăbiciune: anemia uneĭ societățĭ. substantiv feminin anemie
anemíe s. f., art. anemía, g.-d. art. anemíei; pl. anemíi, art. anemíile substantiv feminin anemie
ANEMÍE, anemii, s. f. Boală determinată de scăderea cantitativă sau calitativă a globulelor roșii și a hemoglobinei din sânge. – Din fr. anémie. substantiv feminin anemie
ANEMÍE s. f. Boală determinată de scăderea cantitativă sau calitativă a globulelor roșii din sînge. ◊ Anemie pernicioasă v. pernicios. substantiv feminin anemie
ANEMIÁ vb. I tr., refl. A(-și) pierde puterile din cauza anemiei. [Pron. -mi-a, p.i. 4 -iem (pron. -mi-em), ger. -iind. / < fr. anémier]. verb tranzitiv anemia
ANEMIÁ vb. tr., refl. a (-și) pierde puterile din cauza anemiei. (< fr. /s'/anémier) verb tranzitiv anemia
ANEMIÁ, anemiez, vb. I. Refl. și tranz. A ajunge sau a face să ajungă în stare de slăbiciune, din cauza anemiei. [Pr.: -mi-a] – Fr. (s')anémier. verb tranzitiv anemia
anemiá (a ~) (-mi-a) vb., ind. prez. 3 anemiáză, 1 pl. anemiém (-mi-em); conj. prez. 3 să anemiéze; ger. anemiínd (-mi-ind) verb tranzitiv anemia
ANEMIÁ, anemiez, vb. I. Refl. și tranz. A ajunge sau a face să ajungă în stare de slăbiciune din cauza anemiei. [Pr.: -mi-a] – Din fr. (s')anémier. verb tranzitiv anemia
ANEMIÁ, anemiez, vb. I. Refl. A ajunge în stare de slăbiciune din cauza anemiei; a deveni anemic. S-a anemiat din cauza bolii. ◊ Tranz. Hrana proastă anemiază organismul. - Pronunțat: -mi-a. verb tranzitiv anemia
*anemiéz v. tr. (d. anemie; fr. anémier). Med. Fac anemic. V. refl. Devin anemic. verb tranzitiv anemiez
Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului anemia
| anemia verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) anemia | anemiere | anemiat | anemiind | singular | plural | ||
| anemiind | anemiați | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | anemiez | (să) anemiez | anemiam | anemiai | anemiasem | |
| a II-a (tu) | anemiezi | (să) anemiezi | anemiai | anemiași | anemiaseși | ||
| a III-a (el, ea) | anemiază | (să) anemiai | anemia | anemie | anemiase | ||
| plural | I (noi) | anemiem | (să) anemiem | anemiam | anemiarăm | anemiaserăm | |
| a II-a (voi) | anemiați | (să) anemiați | anemiați | anemiarăți | anemiaserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | anemiază | (să) anemieze | anemiau | anemiară | anemiaseră | ||