ANCORÁRE s.f. Acțiunea de a ancora și rezultatul ei; ancoraj. [< ancora]. substantiv femininancorare
ancoráre s. f., g.-d. art. ancorắrii; pl. ancorắri substantiv femininancorare
ANCORÁRE, ancorări, s. f. Acțiunea de a (se) ancora; ancoraj (1). – V. ancora. substantiv femininancorare
ANCORÁRE, ancorări, s. f. Acțiunea de a ancora; asigurarea unui vas, cu ajutorul ancorei, împotriva forței valurilor și a curenților; p. e x t. oprire a unui vas care navighează. ♦ F i g. Fixare, legare (de o bază solidă). Pentru îndeplinirea muncii de construcție socialistă este neapărat nevoie de cadre noi... care să asigure și științei și artei o dezvoltare nestingherită prin ancorarea lor puternică de interesele poporului. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 109, 6/2. substantiv femininancorare
ancorá (a ~) vb., ind. prez. 3 ancoreáză verb tranzitivancora
ancorà v. a arunca ancora. verb tranzitivancorà
ANCORÁ vb. I. 1. intr. A scufunda ancora în apă pentru a fixa o navă care staționează; (p. ext.) a se opri din plutire. 2. tr. A lega un sistem tehnic de un altul sau de pământ pentru mai multă stabilitate. ♦ tr., refl. (Fig.) A (se) fixa pe o bază solidă. [< it. ancorare]. verb tranzitivancora
ANCORÁ vb. I. intr. a imobiliza o navă, o mină cu ajutorul ancorei (1). II. tr. a lega un sistem tehnic de un altul sau de pământ pentru mai multă stabilitate. III. tr., refl. (fig.) a (se) fixa pe o bază solidă. (< it. ancorare) verb tranzitivancora
ANCORÁ, ancorez, vb. I. 1. Intranz. A lăsa ancora în apă pentru a asigura împotriva valurilor sau a curenților o navă care staționează; p. ext. a se opri din plutire. 2. Tranz. A lega un sistem tehnic de un alt sistem tehnic sau de pământ (pentru a împiedica deplasarea sau răsturnarea lui). – Din ancoră. verb tranzitivancora
ANCORÁ, ancorez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o navă sau un corp plutitor de fundul apei cu ajutorul unei ancore; p. ext. a se opri, a ajunge (definitiv) undeva. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) fixa. 2. A lega un sistem tehnic de un alt sistem tehnic sau de pământ (pentru a împiedica deplasarea sau răsturnarea lui). – Din ancoră. verb tranzitivancora
ANCORÁ, ancorez, vb. I. Intranz. A lăsa ancora în apă pentru a asigura) împotriva valurilor sau a curenților o navă care staționează; p. e x t. a opri o navă sau (subiectul fiind nava) a se opri din plutire. Am ancorat de cinci zile și aștept. SEBASTIAN, T. 31. Corăbii și vapoare de-a lungul malurilor dormeau ancorate, priponite cu frînghii groase de sîrmă. BART, E. 126. Un fluierat pornește de la vapoarele ancorate în port. DUNĂREANU, CH. 84. Ancorează, marinare! Iată: noaptea s-a lăsat. MACEDONSKI, O. I 161. ♦ F i g. A se fixa de o bază solidă. Pădurea rămînea să se zbată pe loc, ancorată în piatră și pămînt. DUMITRIU, N. 187. verb tranzitivancora
*ancoréz v. intr. (it. ancorare, fr. ancrer). Arunc ancora, opresc corabia ancorînd. Fig. Mă opresc după oare-care umblet: a ancora într' un partid. verb tranzitivancorez
ancorare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | ancorare | ancorarea |
plural | ancorări | ancorările | |
genitiv-dativ | singular | ancorări | ancorării |
plural | ancorări | ancorărilor |