analoghion definitie

1) analóg n., pl. oage (ngr. analógi și -ion, id.). Rar. Pupitru fix învîrtitor pe care cântărețiĭ de la strana dreaptă și cea stîngă îșĭ țin cărțile, orĭ pupitru portativ (tetrapod) pe care se pune evanghelia în mijlocu bisericiĭ. – Și -ghion (numai la sing.), ca irmologhion. substantiv neutruanalog

ANALÓG¹, analoguri, s. n. Pupitru înalt, mobil, pe care se pun cărțile de cult spre a fi citite la oficierea slujbei în Biserica ortodoxă. [Var.: analóghion s. n.] – Din ngr. analóghion. substantiv neutruanalog

analóghion (analoghioáne), s. n. – Pupitru înalt, mobil, pe care se pun cărțile de cult în biserică. – Var. análog. Análog, adj. (analog). Ngr. ἀναλογία și der. săi. – Der. analoghie, s. f. (contribuție proporțională; înv., analogie); analogie, s. f. (asemănare); analogic, adj. (întemeiat pe analogie); analoghisi, vb. (înv., a împărți). Cf. Gáldi 145. substantiv neutruanaloghion

analoghion n. masă îngustă portativă, numită și tetrapod, întrebuințată în biserică la diferite servicii. [Gr. mod.]. substantiv neutruanaloghion

ANALÓGHION s. n. v. analog¹. substantiv neutruanaloghion