anahorét (anahoréți), s. m. – Pustnic. – Var. (înv.) anahorit. Ngr. ἀναχωρίτης, de la ἀναχώρειν „a se îndepărta”. Sec. XVII. Fonetismul a fost introdus în sec. XIX, pe baza fr. anachoréte și a pronunțării erasmice a cuvîntului gr. substantiv masculin și feminin anahoret
ANAHORÉT, -Ă s.m. și f. (Liv.) Călugăr(iță) care trăiește retras(ă), pustnic(ă). [< lat. anachoreta, cf. fr. anachorète]. substantiv masculin și feminin anahoret
ANAHORÉT, -Ă s. m. f. eremit, pustnic; sihastru. (< fr. anachorète, lat. anachoreta) substantiv masculin și feminin anahoret
ANAHORÉT, -Ă, anahoreți, -te, s. m. și f. (Rar) Călugăr(iță) care trăiește retras(ă); pustnic(ă). – Fr. anachorète (lat. lit. anachoreta). substantiv masculin și feminin anahoret
*anahorét m. (vgr. ana-horetés, d. aná, înapoĭ și horéo, mă retrag). Rar. Sihastru. – În sec. 18 -horit (după ngr.). Foarte rar și -corét (fr. anachorète). V. cenobit. substantiv masculin și feminin anahoret
anahorét s. m., pl. anahoréți substantiv masculin și feminin anahoret
ANAHORÉT, anahoreți, s. m. (Rar) Pustnic, sihastru. În cîteva minute, ospățul nostru de anahoret fu gata. HOGAȘ, M. N. 122. substantiv masculin și feminin anahoret
ANAHORÉT, -Ă, anahoreți, -te, s. m. și f. Pustnic. – Din fr. anachorète, lat. anachoreta. substantiv masculin și feminin anahoret
anahorétă s. f., g.-d. art. anahorétei; pl. anahoréte substantiv masculin și feminin anahoretă
anahoret substantiv masculin și feminin | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | anahoret | anahoretul | anahoretă | anahoreta |
plural | anahoreți | anahoreții | anahorete | anahoretele | |
genitiv-dativ | singular | anahoret | anahoretului | anahorete | anahoretei |
plural | anahoreți | anahoreților | anahorete | anahoretelor |