anahoret definitie

anahorét (anahoréți), s. m. – Pustnic. – Var. (înv.) anahorit. Ngr. ἀναχωρίτης, de la ἀναχώρειν „a se îndepărta”. Sec. XVII. Fonetismul a fost introdus în sec. XIX, pe baza fr. anachoréte și a pronunțării erasmice a cuvîntului gr. substantiv masculin și feminin anahoret

ANAHORÉT, -Ă s.m. și f. (Liv.) Călugăr(iță) care trăiește retras(ă), pustnic(ă). [< lat. anachoreta, cf. fr. anachorète]. substantiv masculin și feminin anahoret

ANAHORÉT, -Ă s. m. f. eremit, pustnic; sihastru. (< fr. anachorète, lat. anachoreta) substantiv masculin și feminin anahoret

ANAHORÉT, -Ă, anahoreți, -te, s. m. și f. (Rar) Călugăr(iță) care trăiește retras(ă); pustnic(ă). – Fr. anachorète (lat. lit. anachoreta). substantiv masculin și feminin anahoret

*anahorét m. (vgr. ana-horetés, d. aná, înapoĭ și horéo, mă retrag). Rar. Sihastru. – În sec. 18 -horit (după ngr.). Foarte rar și -corét (fr. anachorète). V. cenobit. substantiv masculin și feminin anahoret

anahorét s. m., pl. anahoréți substantiv masculin și feminin anahoret

ANAHORÉT, anahoreți, s. m. (Rar) Pustnic, sihastru. În cîteva minute, ospățul nostru de anahoret fu gata. HOGAȘ, M. N. 122. substantiv masculin și feminin anahoret

ANAHORÉT, -Ă, anahoreți, -te, s. m. și f. Pustnic. – Din fr. anachorète, lat. anachoreta. substantiv masculin și feminin anahoret

anahorétă s. f., g.-d. art. anahorétei; pl. anahoréte substantiv masculin și feminin anahoretă

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului anahoret

anahoret   substantiv masculin și feminin masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular anahoret anahoretul anahore anahoreta
plural anahoreți anahoreții anahorete anahoretele
genitiv-dativ singular anahoret anahoretului anahorete anahoretei
plural anahoreți anahoreților anahorete anahoretelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z