anahorét (anahoréți), s. m. – Pustnic. – Var. (înv.) anahorit. Ngr. ἀναχωρίτης, de la ἀναχώρειν „a se îndepărta”. Sec. XVII. Fonetismul a fost introdus în sec. XIX, pe baza fr. anachoréte și a pronunțării erasmice a cuvîntului gr. substantiv masculin și femininanahoret
ANAHORÉT, -Ă s.m. și f. (Liv.) Călugăr(iță) care trăiește retras(ă), pustnic(ă). [< lat. anachoreta, cf. fr. anachorète]. substantiv masculin și femininanahoret
ANAHORÉT, -Ă s. m. f. eremit, pustnic; sihastru. (< fr. anachorète, lat. anachoreta) substantiv masculin și femininanahoret
ANAHORÉT, -Ă, anahoreți, -te, s. m. și f. (Rar) Călugăr(iță) care trăiește retras(ă); pustnic(ă). – Fr. anachorète (lat. lit. anachoreta). substantiv masculin și femininanahoret
*anahorét m. (vgr. ana-horetés, d. aná, înapoĭ și horéo, mă retrag). Rar. Sihastru. – În sec. 18 -horit (după ngr.). Foarte rar și -corét (fr. anachorète). V. cenobit. substantiv masculin și femininanahoret
anahorét s. m., pl. anahoréți substantiv masculin și femininanahoret
ANAHORÉT, anahoreți, s. m. (Rar) Pustnic, sihastru. În cîteva minute, ospățul nostru de anahoret fu gata. HOGAȘ, M. N. 122. substantiv masculin și femininanahoret
ANAHORÉT, -Ă, anahoreți, -te, s. m. și f. Pustnic. – Din fr. anachorète, lat. anachoreta. substantiv masculin și femininanahoret
anahorétă s. f., g.-d. art. anahorétei; pl. anahoréte substantiv masculin și femininanahoretă
anahoret substantiv masculin și feminin | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | anahoret | anahoretul | anahoretă | anahoreta |
plural | anahoreți | anahoreții | anahorete | anahoretele | |
genitiv-dativ | singular | anahoret | anahoretului | anahorete | anahoretei |
plural | anahoreți | anahoreților | anahorete | anahoretelor |