anacronism definitie

ANACRONÍSM s.n. 1. Eroare în fixarea datei unei întâmplări, a unui eveniment etc. 2. Lucru care nu corespunde spiritului unei epoci, învechit. [< fr. anachronisme, cf. gr. ana – în urmă, chronos – timp]. substantiv neutruanacronism

ANACRONÍSM s. n. 1. eroare în fixarea datei unei întâmplări, a unui eveniment etc. 2. lucru care nu corespunde spiritului unei epoci, învechit. (< fr. anachronisme) substantiv neutruanacronism

ANACRONÍSM, anacronisme, s. n. Eroare constând în fixarea unei întâmplări în alt timp decât cel adevărat; introducere în prezentarea unei epoci, a unor trăsături din altă epocă. ♦ Obicei sau opinie învechită. – Fr. anachronisme. substantiv neutruanacronism

*anacronízm n., pl. e (vgr. ana-hronismós, d. aná, înapoĭ și hrónos, timp. V. sincronizm). Greșală [!] de cronologie, cum ar fi reprezentarea luĭ Cezar în costumu lui Napoleon. Aducerea unuĭ lucru care a fost dat uĭtăriĭ și nu maĭ place azĭ. substantiv neutruanacronizm

anacronísm (-na-cro-) s. n., pl. anacronísme substantiv neutruanacronism

anacronism n. 1. eroare de cronologie; 2. fig. faptă sau vorbă fără timp și fără loc. substantiv neutruanacronism

ANACRONÍSM, anacronisme, s. n. Eroare în fixarea datei unor evenimente (istorice). ♦ Fapt, obicei sau opinie perimată. – Din fr. anachronisme. substantiv neutruanacronism

ANACRONÍSM, anacronisme, s. n. Eroare constînd în fixarea unei întîmplări în alt timp decît cel adevărat; introducere greșită, în prezentarea unei epoci, a unor trăsături din altă epocă. G. Asachi, cunoscînd foarte bine anacronismul lui Cantimir, a căutat să-l dezvinovățască, făcînd din Baiezet 1 Baiezet II. ARHIVA R. I 94. ♦ Rămășiță din trecut, care nu corespunde modului de viață actual; opinie sau obicei învechit. Este mai mult decît o greșeală a predica latinirea ( = latinizarea): este un anacronism; prelungit, anacronismul este un pedantism ridicul, și predicatorii anacronismului se cheamă pedanți. RUSSO, O. 94. substantiv neutruanacronism