anabaptism definitie

ANABAPTÍSM s.n. Doctrină religioasă care neagă eficacitatea botezului înainte de vârsta matură. [< fr. anabaptisme, cf. lat. anabaptismus, gr. anabaptismos < ana – din nou, baptizein – a boteza]. substantiv neutruanabaptism

ANABAPTÍSM s. n. sectă religioasă care nu recunoaște valoarea botezului. (< fr. anabaptisme) substantiv neutruanabaptism

ANABAPTÍSM s. n. Sectă religioasă ai cărei adepți erau botezați (a doua oară) la vârsta adultă. – Fr. anabaptisme. substantiv neutruanabaptism

*anabaptízm n., pl. e (vgr. anabaptismós). Doctrina anabaptiștilor. substantiv neutruanabaptizm

anabaptísm s. n. substantiv neutruanabaptism

ANABAPTÍSM s. n. Mișcare creștină sectară apărută în sec. XVI, exigentă în privința purității credinței, a libertății față de puterea politică și a egalității frățești, practicând rebotezarea adulților. – Din fr. anabaptisme. substantiv neutruanabaptism