AMĂRÍU, -ÍE, amării, adj. (Rar) Amărui. [Var.: amărâu, -âie adj.]. – Din amar2 + suf. -iu. adjectivamăriu
amăríu (rar) adj. m., f. amăríe; pl. m. și f. amăríi adjectivamăriu
AMĂRÍU, -ÍE, amării, adj. (Rar) Amărui. – Amar + suf. -iu. adjectivamăriu
AMĂRÍU, -ÍE, amării, adj. Amărui. ♦ F i g. (Rar) Chinuitor. Jale amărie. ALECSANDRI, P. III 506. – Variantă: amărîu, -îie (DELAVRANCEA, S. 152) adj. adjectivamăriu
AMĂRÍE s. f. (Rar) Amărăciune (1). Și tot plîng cu amârie După scumpa mea moșie. ALECSANDRI, T. 1514. substantiv femininamărie
amărie | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | amărie | amăria |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | amării | amăriei |
plural | — | — |