amănuntul definitie

amănúnt (amănúnte), s. n. – 1. (Înv.) Amănunțit, în detaliu (sens adv.) – 2. Detaliat (sens adj.). 3. Detaliu. – Var. amărunt, (cu der. săi). De la mărunt, cu a- caracteristic formelor adv. Uzul ca s. este modern, pentru cel adv. cf. it. a minuto. – Der. amănunți, vb. (a mărunți; a da amănunte); amănunțime, s. f. (detaliu). adjectivamănunt

AMĂNÚNT¹, amănunte, s. n. Element secundar, neesențial al unui obiect, al unui fenomen sau al unui eveniment. ◊ Loc. adj. și adv. Cu amănuntul = cu bucata, în detaliu. Comerț cu amănuntul. ◊ Loc. adv. (Cu) de-amănuntul sau până în cele mai mici amănunte sau în amănunt ori în toate amănuntele = până în cele mai mici detalii; minuțios. [Var.: (reg.) amărúnt s. n.] – Din a³ + mănunt „mărunt”. adjectivamănunt

AMĂNÚNT², -Ă, amănunți, -te, adj. (Înv.) Amănunțit. – Din a³ + mănunt „mărunt”. adjectivamănunt

amănúnt s. n., pl. amănúnte adjectivamănunt

amănunt n. V. amărunt. adjectivamănunt

amănúnt și amărúnt n., pl. e, vechĭ urĭ (a 4 și mănunt, mărunt). Parte măruntă, particularitate, detaliŭ: amănuntele lupteĭ, o veste fără nicĭ un amănunt, a da amănunte, a intra (saŭ a te perde) în amănunte. Cu amănuntu saŭ cu de-a mănuntu [!] (maĭ exact de cît cu de amănuntu, ca și cu de-a sila), amănunțit, în detaliŭ: a povesti, a vinde cu de-a mănuntu. V. toptan și dibă. adjectivamănunt

amărunt adv. 1. cu amăruntul, în părți mici; 2. fig. în toate particularitățile: cu amăruntul toate, cum s’au întâmplat, i le a spus PANN ║ n. (sens modern, sub forma amănunt), parte măruntă, detaliu. [V. mărunt]. adjectivamărunt

AMĂNÚNT², -Ă, amănunți, -te, adj. (Învechit) Amănunțit. Cercetarea amănuntă a feluritelor faze prin care graiul poporului romin a trecut ca să devină... limba de azi a romînilor. ODOBESCU, S. I 352. adjectivamănunt

AMĂNÚNT, -Ă, amănunți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Element secundar, neesențial al unui obiect, al unui fenomen sau al unui eveniment, detaliu; (rar) amănunțime. ◊ Loc. adj. și adv. Cu amănuntul = cu bucata, în detaliu, în cantități mici. Comerț cu amănuntul. ◊ Loc. adv. (Cu) de-amănuntul sau până în cele mai mici amănunte sau în amănunt, în toate amănuntele = până în cele mai mici detalii; minuțios. 2. Adj. (Înv.) Amănunțit². [Var.: (reg.) amărunt s. n.] – A³ + mănunt „mărunt”. adjectivamănunt

AMĂNÚNT¹, amănunte, s. n. Element secundar, neesențial al unui obiect, al unui fenomen sau al unui eveniment. Amănuntele tehnice ale lui Culai erau făcute să bucure pe domnul inginer al nostru. SADOVEANU, N. F. 61. Mă îngrijesc de cel mai neînsemnat amănunt al îmbrăcăminții mele. SAHIA, N. 20. ◊ Loc. adj. și adv. (În opoziție cu a n g r o, cu ridicata sau cu toptanul) Cu amănuntul = cu bucata, în detaliu. Comerț cu amănuntul. Desfacere cu amănuntul. Vînzare cu amănuntul. ◊ Loc. adv. (Cu) de-amănuntul sau pînă în cele mai mici amănunte sau în amănunt sau în toate amănuntele = pînă în cele mai mici detalii, amănunțit, minuțios. Porniseră să străbată țara din ținut în ținut, ca s-o cunoască prin văzul și prin auzul lor cu de-amănuntul. C. PETRESCU, R. DR. 35. Moșia... am cercetat-o cu de-amănuntul, în lung și în lat. ALECSANDRI, T. 796. – Pl. și: amănunturi (ISPIRESCU, L. 75). – Variantă: amărúnt (COȘBUC, P. II 182, CREANGĂ, P. 264, ODOBESCU, S. I 185, NEGRUZZI, S. II 203) s. n. adjectivamănunt