amuțare definitie

amúț și (vest) sumúț, a -á v. tr. (orig. lat.). Ațîț cîniĭ pe cineva cu interj. sa (Mold.) orĭ șo (Munt.): șo pe el! a amuța cîniĭ pe lup. Fig. Ațîț, instig: demagogiĭ amuță plebea pe ceĭ bogațĭ. – Și a muța (Trans.) și a asmuța. Fals a asmuți. verb tranzitivamuț

amuțá (a ~) (a asmuți) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. amúț, 3 amúță; conj. prez. 3 să amúțe; ger. amuțấnd verb tranzitivamuța

amuțà v. a ațâța (câinii). [Lat. AD MUTIRE, a mârăi ca câinii, de unde a-i excita imitându-le lătratul]. verb tranzitivamuțà

AMUȚÁ, amuțesc, vb. I. Tranz. (Regional) A asmuți (un cîine) asupra cuiva. ◊ (Cu inversarea construcției) Cînd treceam gardul cu spinii, M-amuțai, mîndro, cu cînii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. verb tranzitivamuța