AMURGÍT1 s. n. Amurg. – V. amurgi. adjectiv amurgit
amurgít (pop.) s. n. adjectiv amurgit
AMURGÍT s. n. (Pop.) Amurg. – V. amurgi. adjectiv amurgit
AMURGÍT1 s. n. Amurg. Fiece amurgit liniștit Șoptea despre sîngele și sudorile Norodului schingiuit, jefuit. DEȘLIU, G. 37. Apoi treceau oamenii care se întorceau de la lucru și cîntecele lor umpleau amurgitul. SADOVEANU, O. I 288. Să-mi răcoresc viața la un amurgit de sară. VLAHUȚĂ, P. 47. ◊ Loc. a d v. În (sau pe la) amurgit = cînd se îngînă ziua cu noaptea, la vremea amurgului. Să văd codrul plin de-areți Și cîrlanii cum s-alungă; Iar în amurgit, la strungă, Să mulg laptele-n găleți. COȘBUC, P. II 167. Cînd fu pe la amurgit, întîlni un om. ISPIRESCU, L. 321. adjectiv amurgit
AMURGÍT2, -Ă, amurgiți, -te, adj. învăluit în amurg. (F i g.) Nu-mi faceți dar, vă rog, o vină de a fi căutat să descopăr de pe zarea amurgită a trecutului, din ceața brumoasă a prezentului, o falnică lumină pentru viitorul artelor romîne! ODOBESCU, S. II 246. adjectiv amurgit
amurgite și murgite (pe) loc. adv. Pe' nserate. – Și -ít: Și' nopoĭ el s' o băgat Pe murgit în Țăligrad (N. Dens. 1003). adjectiv amurgite
AMURGÍ, pers. 3 amurgește, vb. IV. Intranz. A se însera; a se întuneca. – Din amurg. verb amurgi
amurgì v. a însera: lumina amurgește și plugarii se ’ntorc AL. verb amurgì
amurgí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. amurgéște, imperf. 3 sg. amurgeá; conj. prez. 3 să amurgeáscă verb amurgi
AMURGÍ, pers. 3 amurgește, vb. IV Intranz. A se însera (1), a se întuneca. – Din amurg. verb amurgi
AMURGÍ, pers. 3 amurgește, vb. IV. I n t r a n z. A se lăsa amurgul, a se însera. Amurgea și zăream satul de subt culme. SADOVEANU, P. M. 122. Pînă-l mai menim noi pe popă... amurgește bine. CREANGĂ, A. 43. Abia amurgise cînd Stroici și Șpancioc sosiră. NEGRUZZI, S. I 160. ♦ F i g. (Rar, despre lumina zilei) A slăbi, a se stinge, a se întuneca (la amurg). Sub dealuri amurgește zarea, Se-ntunecă prin văi cărarea Și-i umbră peste sat. COȘBUC,. P. II 50. Dar lumina amurgește și plugarii, cătră sat, Hăulind pe lingă juguri, se întorc de la arat. ALECSANDRI, P. A. 121. verb amurgi
amurgéște, a -í v. intr. (d. amurg). Înserează, se' ntunecă. – Și murgește. În vest înmurgește. verb amurgește
| amurgit adjectiv | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | amurgit | amurgitul | amurgită | amurgita |
| plural | amurgiți | amurgiții | amurgite | amurgitele | |
| genitiv-dativ | singular | amurgit | amurgitului | amurgite | amurgitei |
| plural | amurgiți | amurgiților | amurgite | amurgitelor | |