reduceri si promotii 2018
Definitie amuțire - ce inseamna amuțire - Dex Online

amuțire definitie

AMUȚÍRE, amuțiri, s. f. Faptul de a amuți; pierderea facultății de a vorbi. ♦ Fig. Încetare a oricărui zgomot. substantiv feminin amuțire

amuțíre s. f., g.-d. art. amuțírii; pl. amuțíri substantiv feminin amuțire

AMUȚÍRE, amuțiri, s. f. 1. Faptul de a amuți; pierderea facultății de a vorbi. ♦ Fig. Încetarea oricărui zgomot. 2. Fenomen fonetic care constă în pronunțarea din ce în ce mai puțin perceptibilă, până la dispariția totală, a unui sunet. – V. amuți. substantiv feminin amuțire

AMUȚÍRE, amuțiri, s. f. Faptul de a amuți; pierderea facultății de a vorbi. ◊ F i g. încetare a oricărui zgomot. substantiv feminin amuțire

amuțí (-țésc, -ít), vb. – A deveni mut. – Mr. amuțăscu. Lat. *ammutῑre (Pușcariu 86; Candrea-Dens., 1191; DAR), cf. it. ammutire. Cf. mut.Der. amuțeală, s. f. (amuțire). verb amuți

AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. ~ [Var.: muțí vb. IV] – Lat. *ammutire (< mutus „mut”). verb amuți

AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea; a se liniști. [Var.: muțí vb. IV] – Lat. *ammutire (< mutus „mut”). verb amuți

amuțí (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțésc, imperf. 3 sg. amuțeá; conj. prez. 3 să amuțeáscă verb amuți

amuțì v. 1. a (se) face mut;. 2. a rămânea mut (de sfială sau sperietură); 3. fig. în curând satul în vale amuțește EM. [Lat. *ADMUTESCERE]. verb amuțì

AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”). verb amuți

AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi, a deveni mut. ♦ F i g. (Despre ființe, p. e x t. despre glas) A înceta de a vorbi sau de a se face auzit; a rămîne tăcut (ca mut). Cînd reflectoarele se stinseră și aparatul cinematografic prinse a țăcăni uțor, vorbele, șopotele amuțiră. CAMILAR, TEM. 47. Greierul, cîntăreț neobosit al zilelor de vară, amuțise, istovit, sub umbra înălțimii ocrotitoare a ierburilor. HOGAȘ, M. N. 172. Pasărea măiastră începu să cînte astfel de frumos, incit făcu să tacă toate muzicile ți să amuțească toți cîntăreții. POPESCU, B. I 128. ♦ F i g. (Despre obiecte care produc zgomot) A înceta să mai emită sunete. Acum totul amuțise, iar bătaia metalică a pendulei... umplea tăcerea cu zgomotul ei rece de mașinărie. DUMITRIU, B. F. 48. Vorbea cu un vizitiu... și-i umbla totodată privirea de jur împrejur, să nu amuțească nicovalele, să nu stea lucrătorii degeaba. PAS, L. I 72. ◊ Tranz. fact. F i g. Țipetele disperate ale familiei Gălăciuc au amuțit furia tuturor. SAHIA, N. 42. – Variantă: muțí (SADOVEANU, Z. C. 291, C. PETRESCU, C. V. 249) vb. IV. verb amuți

amuțésc v. intr. (lat. ad, la, și mutesco. V. muțesc. Muțesc, devin mut: a amuțit de frică. Nu maĭ ripostez, tac: tunurile dușmanuluĭ aŭ amuțit. V. tr. Fac mut: frica l-a amuțit. verb amuțesc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului amuțire

amuțire   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amuțire amuțirea
plural amuțiri amuțirile
genitiv-dativ singular amuțiri amuțirii
plural amuțiri amuțirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z