*amoréz, -eáză s., pl. ejĭ, eze (după fr. amoureaux, fem. -euse, amant, -ántă). Sec. 19. Azĭ vulg. Amant, amantă. substantiv masculin și femininamorez
amorez m. amant. substantiv masculin și femininamorez
AMORÉZ s.m. și f. Iubit, drăguț, ibovnic. ♦ (Adesea peior.) Adorator, îndrăgostit. ◊ Prim amorez = actor care interpretează rolul tânărului îndrăgostit într-o piesă de teatru. [După fr. amoureux]. substantiv masculin și femininamorez
AMORÉZ, -Ă s. m. f. iubit(ă). ◊ (fam.) adorator, îndrăgostit. ♦ prim-~ = actor care interpretează rolul tânărului îndrăgostit într-o piesă de teatru. (după fr. amoureux) substantiv masculin și femininamorez
AMORÉZ, amorezi, s. m. (Astăzi rar, adesea peior.) Adorator, îndrăgostit. ◊ Prim-amorez = actor care interpretează pe scenă rolul tânărului îndrăgostit. – Din amoreză. substantiv masculin și femininamorez
AMORÉZ, amorezi, s. m. (Înv.) Adorator, îndrăgostit, iubit2 (2). ◊ Prim-amorez = actor care interpretează pe scenă rolul tânărului îndrăgostit. – Din amoreză. substantiv masculin și femininamorez
AMORÉZ, amorezi, s. m. (Astăzi rar) Adorator, îndrăgostit. Vorbeau despre el, spunînd nu drăguțul, nu amorezul, ci logodnicul domnișoarei Vasilica. PAS, Z. I 309. Plopii, umbre solitare... Visători ca amorezii Stau de veghe la fereastră. TOPÎRCEANU, S. A. 30. Pe-acea mare înălțime singuri doi tineri scăpară, Gingașa fată Selmina ș-amorezul său iubit. NEGRUZZI, S. II 7. ♦ Prim-amorez = actor care interpretează pe scenă rolul tînărului îndrăgostit. substantiv masculin și femininamorez
AMORÉZĂ, amoreze, s. f. (Înv.) Iubită. – După fr. amoureuse. substantiv masculin și femininamoreză
amoréză (înv.) s. f., g.-d. art. amorézei; pl. amoréze substantiv masculin și femininamoreză
AMORÉZĂ, amoreze, s. f. (învechit) Iubită. Edvin sprijinea în brațe p-a lui scumpă amoreză. NEGRUZZI, S. II 10. substantiv masculin și femininamoreză
AMORÉZĂ, amoreze, s. f. (Înv.) Iubită2 (2). – După fr. amoureuse. substantiv masculin și femininamoreză
AMOREZÁ vb. I. refl. A se îndrăgosti de cineva. [< amorez, cf. it. amoreggiare]. verbamoreza
AMOREZÁ vb. refl. a se îndrăgosti. (< amorez) verbamoreza
AMOREZÁ, amorezez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti de cineva. – Din amorez. verbamoreza
amorezá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se amorezeáză verbamoreza
amorezà v. a prinde dragoste, a îndrăgi pe cineva. verbamorezà
AMOREZÁ, amorezez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îndrăgosti de cineva; a se înamora. – Din amorez. verbamoreza
AMOREZÁ, amorezez, vb. I. R e f l. A se îndrăgosti (de cineva). Pentru mine erai zeul unui mit olimpian... Și de care al meu suflet iubitor s-amorezase. MACEDONSKI, O. I 75. Se povestește cum că odată Un derviș pustnic, om cuvios, S-amorezase văzînd o fată Cu trup subțire, cu chip frumos. ALEXANDRESCU, M. 325. verbamoreza
*amorezéz (mă) v. refl. (d. amoréz). Vulg. Mă înamorez, mă îndrăgostesc. verbamorezez
*înamoréz (mă) v. refl. (it. innamorarsi, d. amore, amor). Mă îndrăgostesc, prind ĭubire de o ființă de alt sex. (E maĭ elegant de cît a se amoreza). verbînamorez
amoreza substantiv masculin și feminin | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)amoreza | amorezare | amorezat | amorezând | singular | plural | ||
amorezând | amorezați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | amorezez | (să)amorezez | amorezam | amorezai | amorezasem | |
a II-a (tu) | amorezezi | (să)amorezezi | amorezai | amorezași | amorezaseși | ||
a III-a (el, ea) | amorezează | (să)amorezai | amoreza | amoreză | amorezase | ||
plural | I (noi) | amorezăm | (să)amorezăm | amorezam | amorezarăm | amorezaserăm | |
a II-a (voi) | amorezați | (să)amorezați | amorezați | amorezarăți | amorezaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | amorezează | (să)amorezeze | amorezau | amorezară | amorezaseră |