reduceri si promotii 2018
Definitie amorțire - ce inseamna amorțire - Dex Online

amorțire definitie

AMORȚÍRE, amorțiri s. f. Faptul de a amorți; amorțeală; fig. indiferență, inerție. substantiv feminin amorțire

amorțíre f. Acțiunea de a amorți. Starea celuĭ amorțit. Fig. Decadență: amorțirea literaturiĭ. substantiv feminin amorțire

amorțíre s. f., g.-d. art. amorțírii; pl. amorțíri substantiv feminin amorțire

amorțire f. 1. înțepenire; 2. fig. letargie. substantiv feminin amorțire

AMORȚÍRE, amorțiri, s. f. Faptul de a amorți; amorțeală; fig. indiferență, inerție. – V. amorți. substantiv feminin amorțire

AMORȚÍRE, amorțiri, s. f. Faptul de a amorți. 1. Stare trecătoare de insensibilitate, de nemișcare a trupului sau a unei părți a trupului; amorțeală. Amorțirea mîinii. ◊ F i g. Numai pîrîul, minat cu grăbire, în calea lui... mai însemna, în amorțirea universală, eterna mișcare a vieții în vinele adormite ale lucrurilor. HOGAȘ, M. N. 132. Totul zace-n neclintire, în adîncă amorțire. ALECSANDRI, P. A. 95. 2. Fig. Indiferență, inerție, inactivitate. substantiv feminin amorțire

amorțì v. 1. a sta nemișcat, a nu mai simți (ca un mort); 2. a adormi de oboseală.[Lat. *ADMORTIRE, din MORS, moarte]. verb tranzitiv amorțì

amorțí (amorțésc, amorțít), vb. – A deveni insensibil; a lăsa în nesimțire; a înțepeni. – Mr. amurțăscu, amurțire, megl. anmurțǪs. Lat. *ammŏrtῑre (Pușcariu 83; Candrea-Dens., 1178; REW 186; Körting 216; Meyer, Alb. St., IV, 86); cf. it. ammortire, prov., fr., v. sp. amortir. Uz general (ALR, I, 150). Der. amorțeală, s. f.; amorțitor, adj. (care amorțește); amorțitură, s. f. (amorțeală). verb tranzitiv amorți

AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A deveni insensibil; a înțepeni. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde puterea, a se diminua. – Lat. *ammortire (= admortire). verb tranzitiv amorți

amorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 să amorțeáscă verb tranzitiv amorți

AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire). verb tranzitiv amorți

AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. I n t r a n z. 1. (Despre ființe și despre corpul sau o parte a corpului lor) A deveni, pentru un timp, fără simțire, insensibil, a rămîne ca mort; a înțepeni. Mi-a amorțit piciorul. ◊ Atunci își luă Trifon pălăria [fermecată] din cap și toți amorțiră ca morții. RETEGANUL, P. I 10. ◊ Fig. După izbucnirea de furie, coana Eleonora amorțise iar. DUMITRIU, B. F. 52. Iarna veni viforoasă și plină de semne de spaimă. Pînă și marea-n neastîmpăr acum amorțise la țărmuri. ANGHEL-IOSIF, C., M. II 100. ◊ Tranz. Femeia a urmat să-l domolească [pe demonul mărilor], suflînd asupra lui... pînă ce l-a amorțit în afundul somnului. SADOVEANU, D. P. 106. 2. (Despre animalele care hibernează) A intra în perioada de hibernare. Ursul amorțește în timpul iernii. 3. Fig. A-și pierde puterea, a slăbi în intensitate. După suferiri multe, inima se-mpietrește... simțirea amorțește. ALEXANDRESCU, P. 79. ◊ A încetini, a lîncezi. Adevărul este că munca noastră nu se cuvine să amorțească niciodată. SADOVEANU, P. M. 140. ♦ Tranz. A domoli, a potoli. Hotărîră a amorți suferința prin vesela petrecere. NEGRUZZI, S. I 218. verb tranzitiv amorți

amorțésc v. tr. (lat. ammortire, d. mortuus, mort; it. ammortire, pv. fr. sp. amortir). Încep a nu maĭ simți din pricina uneĭ grele loviturĭ: l-a bătut pîn' a amorțit, mĭ-a amorțit mîna de tare ce m' am lovit la cot. Mi se stinge vocea, răgușesc: a amorțit strigînd. Înțepenesc de frig (ibernez): insectele amorțesc ĭarna. V. tr. Îngurzesc: frigu l-a amorțit. – Vechĭ amu-. verb tranzitiv amorțesc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului amorțire

amorțire   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amorțire amorțirea
plural amorțiri amorțirile
genitiv-dativ singular amorțiri amorțirii
plural amorțiri amorțirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z