amintire definitie

AMINTÍRE, amintiri, s. f. I. Faptul de a(-și) aminti. ◊ Loc. adv. În amintirea cuiva (sau a ceva) = ca semn că cineva (sau ceva) n-a fost dat uitării. II. 1. Imagine păstrată în memorie, lucru amintit. 2. (La pl.) Gen de producție literară în care scriitorul descrie fapte din propria viață. substantiv femininamintire

amintíre f. Aducere aminte; obĭect care-țĭ aduce aminte: acest ceasornic e o amintire de la tata. V. suvenir. substantiv femininamintire

amintíre s. f., g.-d. art. amintírii; pl. amintíri substantiv femininamintire

amintire f. aducere aminte (nu destul de limpede). substantiv femininamintire

AMINTÍRE, amintiri, s. f. I. Faptul de a(-șl) aminti. ◊ Loc. adv. În amintirea cuiva (sau a ceva) = ca semn că cineva (sau ceva) n-a fost dat uitării. II. 1. Imagine păstrată în memorie, lucru amintit. 2. Obiect (dăruit) care amintește de cineva sau de ceva; suvenir. 3. (La pl.) Gen literar, asemănător cu memoriile, în care scriitorul descrie fapte din propria viață. – V. aminti. substantiv femininamintire

AMINTÍRE, amintiri, s. f. I. Faptul de a (- ș i) aminti. 1. Reproducere în minte a ceva întipărit în memorie; aducere-aminte. M-aș fi bucurat mai mult dacă nu mi-ar fi fost ochii in lacrimi la amintirea mamei. SADOVEANU, N. F. 82. ◊ L o c. a d v. În amintirea cuiva (sau a ceva) = ca semn că cineva (sau ceva) n-a fost dat uitării; în memoria..., spre aducere aminte. Cinstesc pe bătrîne in amintirea trecutei lor frumuseți. NEGRUZZI, S. I 38. 2. Pomenire, menționare. Locurile care înconjură satul nostru încă-s vrednice de amintire. CREANGĂ, A. 7. II. 1. Ceea ce se ține minte, lucru amintit, imagine păstrată în memorie. O amintire, ca un reflex din altă viață, se conturează înainte-mi cu forme... de vis. SADOVEANU, N. F. 25. Însăși amintirea-i cu-ncetul se pierduse. MACEDONSKI, O. I 258. Sta zîmbind de-o amintire, pe genunchi scriind o carte. EMINESCU, O. I 149. ◊ E x p r. A păstra amintirea cuiva (sau a ceva) = a menține în sfera memoriei, a nu da uitării. Nici toamnele, nici primăverile de altădată Nu au lăsat urme învoi... Eu numai am păstrat amintirea lor întreagă înscrisă în inimă. BENIUC, V. 24. ♦ (Rar, impropriu) Întîmplare de care cineva își aduce aminte. Îi veni din nou în cap amintirea cu jimbla. SAHIA, N. 35. 2. (La pl.) Gen de producție literară în care scriitorul descrie fapte petrecute într-o perioadă îndepărtată din viața sa; memorii. Amintiri din copilărie [titlu]. CREANGĂ. substantiv femininamintire