aminti definitie

AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte. verb tranzitivaminti

amintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintésc, imperf. 3 sg. aminteá; conj. prez. 3 să aminteáscă verb tranzitivaminti

amintì v. a-și aduce aminte într´un mod vag despre ceva de mult întâmplat. verb tranzitivamintì

AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte. verb tranzitivaminti

AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. (Cu pronumele în dativ și urmat de determinări introduse prin prep. « de » sau « despre ») A-și reproduce în minte, a-și aduce aminte. Sub căutătura aceasta iscoditoare Rizea își aminti deodată de îndoiala lui. DUMITRIU, B. F. 110. 2. Tranz. (Urmat de un complenient direct sau de o completivă directă; uneori construit cu dativul persoanei) A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva; a evoca. I-am amintit o dată importantă. ◊ Le aminti [țăranilor] cuvintele lui Stalin de la întiiul congres al colhoznicilor udarnici. CAMILAR, TEM. 148 ◊ I n t r a n z. Turnul acesta ne amintește de niște timpuri de barbarie. NEGRUZZI, S. I 312. 3. Tranz. A pomeni, a menționa. Am amintit cartea aceasta doar cu titlu informativ. 4 Intranz. Am amintit și în introducere despre lucrurile acestea. – Prez. ind. și: (neobișnuit) amint (BOLINTINEANU, O. 64). verb tranzitivaminti

amintésc v. tr. (d. aminte). Aduc aminte, chem în memorie: Ĭ-am amintit toate. Pomenesc, menționez: a amintit și asta. V. intr. A amintit și de asta. Îmĭ amintesc, îmĭ aduc aminte. verb tranzitivamintesc