amețeală definitie

AMEȚEÁLĂ, amețeli, s. f. Stare de semileșin, în care omul își pierde simțul echilibrului. – Din ameți + suf. -eală. substantiv feminin amețeală

amețeálă f., pl. elĭ. Stare bolnăvicioasă în care ți se pare că lucrurile se învîrtesc și care provine din învîrtire, din anemie, din osteneală, din băuturĭ alcoolice, din fumat ș. a.: copiiĭ s' aŭ învîrtit pînă ce ĭ-a apucat amețeala. substantiv feminin amețeală

amețeálă s. f., g.-d. art. amețélii; pl. amețéli substantiv feminin amețeală

amețeală f. 1. stare bolnăvicioasă când toate par a se învârti în jurul nostru; 2. turburarea vederii de o lumină prea vie sau de vreun accident; 3. leșin. substantiv feminin amețeală

AMEȚEÁLĂ, amețeli, s. f. Stare în care omul își pierde echilibrul din cauza unor tulburări circulatorii, vestibulare etc. – Ameți + suf. -eală. substantiv feminin amețeală

AMEȚEÁLĂ, amețeli, s. f. 1. Stare de semileșin, în care omul își pierde simțul echilibrului și are impresia că totul se clatină și se învârtește în jurul lui. Îi venea să cadă de amețeală. BUJOR, S. 122. Dumnezeu știe cît a rămas el acolo, pînă s-a dezmeticit din amețeala ce-i veni căzînd. ISPIRESCU, L. 100. Unia dondăneau ca nebunii, pînă-i apuca amețeala. CREANGĂ, A. 84. Am strigat, ieșind din amețeala ce mă cuprinsese întru auzul barbarelor numiri a buchilor. NEGRUZZI, S. I 9. Robinson... s-au cuprins de o amețeală cu greață. DRĂGHICI, R. 9. 2. Fig. Pierderea stăpînirii de sine, sub influența, unei emoții sau a unei impresii puternice; încredere exagerată în propriile sale forțe. Automulțumirea și amețeala de pe urma succeselor sînt cu atît mai primejdioase cu cit sarcinile complicate care stau în fața partidului cer o ridicare a nivelului întregii munci de partid și de stat. GHEORGHIU-DEJ, Î. DEM. 29. substantiv feminin amețeală