ambulatoriu definitie

AMBULATÓRIU, -IE adj. Care umblă, merge; fără loc stabil, mișcător. ♦ (zool.; despre organe) Care servește la mers. ♦ (despre tratamente) Care nu necesită spitalizare. // s.n. Dispensar pentru consultații și tratamente medicale. [Var. ambulator, -oare adj. / < lat. ambulatorius, cf. fr. ambulatoire]. adjectivambulatoriu

AMBULATÓRIU, -IE I. adj. care umblă, merge; fără loc stabil. ◊ (zool.; despre organe) care servește la mers. ◊ (despre tratamente) care nu necesită spitalizare. II. s. n. dispensar. (< fr. ambulatoire, lat. ambulatorius) adjectivambulatoriu

AMBULATÓRIU¹, ambulatorii, s. n. Dispensar unde se dau consultații și se fac tratamente medicale. – Fr. ambulatoire (lat. lit. ambulatorius). adjectivambulatoriu

AMBULATÓRIU², -IE, ambulatorii, adj. (Despre tratamente medicale) Care nu necesită spitalizare. – Fr. ambulatoire (lat. lit. ambulatorius). adjectivambulatoriu

ambulatóriu¹ [riu pron. ryu] adj. m., f. ambulatórie (-ri-e); pl. m. și f. ambulatórii adjectivambulatoriu

ambulatóriu² [riu pron. ryu] s. n., art. ambulatóriul; pl. ambulatórii, art. ambulatóriile (-ri-i-) adjectivambulatoriu

AMBULATÓRIU, -IE, ambulatorii, adj., s. n. 1. Adj. (Despre tratamente medi­cale) Care nu necesită spitalizare. 2. S. n. Instituție medico-sanitară în care se acordă bolnavilor asistență medicală, fără ca aceștia să fie internați în spital. – Din fr. ambulatoire, lat. ambulatorius. adjectivambulatoriu

*ambulatóriŭ, -ie adj. (lat. ambulatorius). Care n' are sediŭ fix: adunare ambulatorie. Adv. Bolnavĭ tratațĭ ambulatoriŭ, bolnavĭ ambulanțĭ tratațĭ la spital. adjectivambulatoriŭ