AMBIGUITÁTE s. f. însușirea de a fi ambiguu; (concr.) cuvânt, expresie ambiguă; amfibolie. (< fr. ambiguité, lat. ambiguitas) substantiv feminin ambiguitate
AMBIGUITÁTE, (2) ambiguități, s. f. 1. Lipsă de precizie. 2. (Concr.) Expresie, afirmație lipsită de precizie, echivocă. [Pr.: -gu-i-] – Fr. ambiguïté (lat. lit. ambiguitas, -atis). substantiv feminin ambiguitate
AMBIGUITÁTE s.f. Situație echivocă, ambiguă; echivoc; (concr.) expresie ambiguă, echivocă. [Pl. -tăți. / cf. lat. ambiguitas, fr. ambiguïté]. substantiv feminin ambiguitate
*ambiguitáte f. (lat. ambigúitas, -átis). Proprietatea lucruluĭ ambiguŭ. substantiv feminin ambiguitate
ambiguitáte (-gu-i-) s. f., g.-d. art. ambiguitắții; (exprimări) pl. ambiguitắți substantiv feminin ambiguitate
AMBIGUITÁTE, (2) ambiguități, s. f. 1. Lipsă de precizie, de claritate. 2. (Concr.) Expresie, afirmație lipsită de precizie, echivocă; amfibolie. [Pr.: -gu-i-] – Din fr. ambiguïté, lat. ambiguitas, -atis. substantiv feminin ambiguitate
AMBIGUITÁTE, (2) ambiguități, s. f. 1. Defectul de a fi ambiguu sau echivoc; lipsă de precizie. 2. (Concretizat, mai ales la pl.) Expresie ambiguă, echivocă. – Pronunțat: -gu-i-. substantiv feminin ambiguitate
ambiguitate substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | ambiguitate | ambiguitatea |
plural | ambiguități | ambiguitățile | |
genitiv-dativ | singular | ambiguități | ambiguității |
plural | ambiguități | ambiguităților |