amarnic definitie

AMÁRNIC, -Ă, amarnici, -e, adj. 1. Neîndurat, grozav, strașnic, crunt. N-ai cunoscut decât truda amarnică (DEȘLIU). ♦ (Adverbial) Foarte tare; grozav. 2. Inimos, curajos, harnic. Amarnici îs cavalerii din ziua de astăzi (ALECSANDRI). – Din amar² + suf. -nic. adjectivamarnic

amárnic, -ă adj. (d. amar). Est. Fam. Grozav, strașnic: un ger amarnic. Adv. Amarnic de zgîrcit. adjectivamarnic

amárnic adj. m., pl. amárnici; f. amárnică, pl. amárnice adjectivamarnic

amarnic a. și adv. 1. trist, strașnic: ceasul amarnic al căinței OD.; 2. grozav: știi că ești amarnic la vieață CR. adjectivamarnic

AMÁRNIC, -Ă, amarnici, -ce, adj. 1. De neîndurat, grozav, cumplit, crunt. ♦ (Adverbial) Foarte tare, foarte mult, intens. 2. (Fig.) Inimos, curajos. – Amar + suf. -nic. adjectivamarnic

AMÁRNIC, -Ă, amarnici, -e, adj. 1. Neîndurat, rău, grozav, strașnic, crunt. N-ai cunoscut... decît... truda amarnică și răsplată sudalma. DEȘLIU, G. 53. Iarna de gerul cel amarnic trăsnea grinda în odaie. EMINESCU, N. 41. ◊ (Adverbial) Sînt fiul unui neam sărac Ce s-a luptat amarnic pentru pîine. BENIUC, V. 111. Nenorocirea astăzi amarnic mă izbește, Soție, fiu, nimica eu nu mai am de ieri! MACEDONSKI, O. I 249. Amarnic m-a lovit în avere și în cinste. CREANGĂ, A. 158. ♦ (Adverbial) Foarte tare, grozav, extraordinar. Și pufăind amarnic din țigare Îi spune cunoscuta întîmplare. DEȘLIU, M. 38. Carele erau mici și scîrțîiau amarnic. DUMITRIU, B. F. 97. (Legat de adjectivul determinat prin prep. « de ») Amarnic de zgîrcit. Amarnic de trist. 2. (Mold., despre oameni, uneori ironic) Inimos, curajos, harnic, de ispravă, aprig. Om amarnic la treabă. ◊ Zău, nu șuguiești, măi Buzilă? Da amarnic mai ești la viață! CREANGĂ, P. 253. Amarnici îs cavalerii din ziua de astăzi. ALECSANDRI, T. 1154. (Rar, despre animale) D-apoi că și'neata, drept ți-oi spune, c-amarnică vită de cal mai ai!... – Numai cît îi iapă de cele din țara harapului și-i amarnică, ce-i drept. HOGAȘ, M. N. 188. adjectivamarnic