amanet definitie

amanét s. n., (obiecte) pl. amanéte / amanéturi substantiv neutruamanet

AMANÉT, amanete, s. n. Obiect de preț predat cuiva drept garanție a restituirii unei datorii; garanție, zălog, gaj. ♦ (Înv.) Ostatic. – Tc. emanet. substantiv neutruamanet

amanet n. 1. obiect depus ca garanție: și-a pus casa amanet; 2. persoană lăsată drept garanție: își deteră copii amanet unul altuia BĂLC. [Turc. AMANET: ca termen juridic, amanet a căutat să înlocuească pe zălog, ce figurează în vechea legislațiune, și la rândul său începe să fie înlocuit de neologismul ipotecă]. substantiv neutruamanet

AMANÉT, amanete, s. n. Garanție depusă în contul unei datorii sau al executării unei lucrări; bun care se depune drept garanție; gaj, zălog². ♦ (Înv.) Ostatic. [Pl. și: amaneturi] – Din tc. emanet, ngr. amanáti. substantiv neutruamanet

amanét și emanét n., pl. urĭ și e (turc. amanet și emanet, d. ar. emanet). Lucru lăsat cu garanție (zălog): și-a pus inelu amanet. substantiv neutruamanet

AMANÉT, amanete, s. n. (în trecut; uneori construit cu verbele « a pune », « a da ») Obiect de preț predat cuiva drept garanție a restituirii unei datorii (în bani); garanție, gaj, zălog. V. ipotecă. [Surorile] între ele se dușmăneau, pentru că-și făceau concurență cînd era vorba de amanete. Împrumutau bani cu dobîndă pe amanet. PAS, Z. I 156. Apoi luă bani pe amanet și... pleacă... la Huși. BASSARABESCU, V. 22. Bun la suflet și prost la minte, am alergat degrab-acasă, am pus amanet tot ce-aveam, droșcă, hamuri, cai, și-am adus suta cea de galbini... ca s-o ajut la nevoie. ALECSANDRI, T. 556. ♦ (Învechit) Ostatic. Ca să trăiască frățește fusese siliți să-și dea copiii amanet unul altuia. GHICA, S. 263. - Pl. și: amaneturi (GHICA, S. 499). substantiv neutruamanet

amanét (-turi), s. n. – Garanție, cauțiune. – Mr. amînete, megl. amanet. Tc. amanet, emanet (Roesler 587; Șeineanu, II, 19; Lokotsch 66); cf. ngr. ἀμανέτι, alb., bg., sb. amanet. – Der. amaneta, vb. (a pune ceva ca amanet). substantiv neutruamanet