amabilitate definitie

AMABILITÁTE s.f. 1. Bunăvoință; politețe. 2. Comportare amabilă. ♦ Compliment; măgulire. [Cf. it. amabilità, fr. amabilité, lat.bis. amabilitas]. substantiv femininamabilitate

AMABILITÁTE s. f. 1. însușirea de a fi amabil. 2. atitudine, faptă, vorbă amabilă; compliment (1). (< fr. amabilité < lat. amabilitas) substantiv femininamabilitate

AMABILITÁTE, (2) amabilități, s. f. 1. Însușirea de a fi amabil. 2. Atitudine sau faptă amabilă. ♦ Compliment. – Fr. amabilité (lat. lit. amabilitas, -atis). substantiv femininamabilitate

*amabilitáte f. (lat. amabílitas, -átis). Calitatea de a fi amabil; vorba amabilă. substantiv femininamabilitate

amabilitáte s. f., g.-d. art. amabilitắții; (cuvinte, fapte) pl. amabilitắți substantiv femininamabilitate

amabilitate f. însușirea persoanei amabile. substantiv femininamabilitate

AMABILITÁTE, (2) amabilități, s. f. 1. Însușirea de a fi amabil; atitudine amabilă; politețe, gentilețe. 2. Faptă, vorbă amabilă; compliment (1). – Din fr. amabilité, lat. amabilitas, -atis. substantiv femininamabilitate

AMABILITÁTE, (2) amabilități, s. f. 1. Însușirea de a fi amabil, calitatea a ceea ce este sau se arată amabil; bunăvoință; politețe. Și d. Jean zîmbi plin de amabilitate. SAHIA, N. 102. Amabilitatea cu care m-ați oprit în drum ca să mă aduceți aici în gazdă mă face a dori ca să vă cunosc mai de aproape. ALECSANDRI, T. I 281. 2. Atitudine sau faptă amabilă. Îl invitase la teatru, ca să-și scuze, prin aceasta și alte amabilități, lipsa dorinței de a-l ajuta. DUMITRIU, B. F. 160. ♦ Frază măgulitoare; compliment. Șeful gării... se topise în temenele și amabilități față de ruda prințului. DUMITRIU, B. F. 74. substantiv femininamabilitate