amănunțime definitie

AMĂNUNȚÍME, amănunțimi, s. f. Amănunt, detaliu. – Din amănunt1 + suf. -ime. substantiv feminin amănunțime

amănunțíme și amăr- f. Amănunt. substantiv feminin amănunțime

amănunțíme (rar) s. f., g.-d. art. amănunțímii; pl. amănunțími substantiv feminin amănunțime

AMĂNUNȚÍME, amănunțimi, s. f. (Rar) Detaliu, amănunt. – Amănunt + suf. -ime. substantiv feminin amănunțime

AMĂNUNȚÍME, amănunțimi, s. f. Amănunt, detaliu. În mintea ei se deșteaptă, cu toate amănunțimile, viața, obiceiurile de acasă. VLAHUȚĂ, O. A. 351. substantiv feminin amănunțime

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului amănunțime

amănunțime   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amănunțime amănunțimea
plural amănunțimi amănunțimile
genitiv-dativ singular amănunțimi amănunțimii
plural amănunțimi amănunțimilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z