amănunțime definitie
AMĂNUNȚÍME, amănunțimi, s. f. Amănunt, detaliu. – Din amănunt1 + suf. -ime. substantiv feminin amănunțime
amănunțíme și amăr- f. Amănunt. substantiv feminin amănunțime
amănunțíme (rar) s. f., g.-d. art. amănunțímii; pl. amănunțími substantiv feminin amănunțime
AMĂNUNȚÍME, amănunțimi, s. f. (Rar) Detaliu, amănunt. – Amănunt + suf. -ime. substantiv feminin amănunțime
AMĂNUNȚÍME, amănunțimi, s. f. Amănunt, detaliu. În mintea ei se deșteaptă, cu toate amănunțimile, viața, obiceiurile de acasă. VLAHUȚĂ, O. A. 351. substantiv feminin amănunțime
Sinonime, declinări si rime ale cuvantului amănunțime
| amănunțime | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | amănunțime | amănunțimea |
| plural | amănunțimi | amănunțimile | |
| genitiv-dativ | singular | amănunțimi | amănunțimii |
| plural | amănunțimi | amănunțimilor | |