reduceri si promotii 2018
Definitie amăgire - ce inseamna amăgire - Dex Online

amăgire definitie

AMĂGÍRE, amăgiri, s. f. Faptul de a (se) amăgi; înșelăciune, viclenie, minciună; părere înșelătoare, iluzie. substantiv feminin amăgire

amăgíre f. Acțiunea de a amăgi. Seducțiune. Decepțiune: ce amăgire!. substantiv feminin amăgire

amăgíre s. f., g.-d. art. amăgírii; pl. amăgíri substantiv feminin amăgire

amăgire f. 1. înșelăciune, seducțiune: fuge de a lumii amăgire AL.; 2. iluziune. substantiv feminin amăgire

AMĂGÍRE, amăgiri, s. f. Faptul de a (se) amăgi; amăgeală; ceea ce amăgește. – V. amăgi. substantiv feminin amăgire

AMĂGÍRE, amăgiri, s. f. Faptul de a (se) a m ă g i. 1. Înșelăciune, viclenie, minciună. 2. Părere înșelătoare, iluzie. Oare licărirea aceea pe care... crezuse că o surprinde în ochii Eleonorei nu era numai amăgire? DUMITRIU, B. F. 150. substantiv feminin amăgire

AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Refl. A greși. 2. Tranz. (Rar) A ispiti, a fermeca. – Lat. *ammagire (< gr.). verb tranzitiv amăgi

amăgí (amăgésc, amăgít), vb.1. (Înv.) A vrăji, a face farmece. – 2. A amăgi, a momi. – Mr. (amăvipsire) „a vrăji”. Gr. μαγεύω „a fermeca” (Hasdeu; DAR; Diculescu, Elementele, 474; Rosetti, II, 66), probabil prin intermediul unui lat. *magῑre, *magare, cf. calabr., sicil. ammagari, cat., sp. amagar. În mr., din ngr. μαγεύω, de unde și bg. magiosvam. Der. amăgeală, s. f. (înșelăciune, artificiu); amăgelnic, adj. (înv., înșelător); amăgeu, s. m. (impostor), pe care Diculescu, Elementele, 474, îl derivă dintr-un gr. *μαγεύς; amăgire, s. f. (înv., ademenire); amăgitor, adj.; amăgitură, (înv., înșelăciune, escrocherie). verb tranzitiv amăgi

amăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 să amăgeáscă verb tranzitiv amăgi

amăgì v. 1. a vrăji, a încânta (sens ieșit din uz): le amăgi mințile printr’un farmec OD.; 2. a înșela cu dibăcie, cu măestrie. [Gr. bizantin MAGHÈVO, a fermeca, din MAGOS, vrăjitor: sensul primitiv tehnic (cf. farmec) s’a generalizat românește ca la mângâia, de aceeaș origină bizantină]. verb tranzitiv amăgì

AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ade­meni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire. verb tranzitiv amăgi

AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. 1. Tranz. A induce în mod conștient în eroare, a înșela. Strașnica veghere-a vremii cu nimic n-o amăgești. VLAHUȚĂ, O. A. I 34. Nu știu, părerea m-a amăgit, ori am auzit mai multe glasuri. CREANGĂ, P. 24. Toți [vînătorii] își povestesc... cum i-a amăgit pasărea vicleană, cum i-a purtat din loc în loc și cum, în sfîrșit, s-a făcut nevăzută. ODOBESCU, S. III 17. ◊ F i g. În o strachină e borș de pește proaspăt, în alta ihnea de pește sărat, amăgită cu cîteva măsline. HOGAȘ, DR. II 115. R e f l. Dacă toată ziua te amăgești cu cîte-o îmbucătură, nu spui seara că nu-ți trebuie să cinezi? V. ROM. februarie 1952, 182. 2. Refl. (Neobișnuit) A se înșela, a greși. Mi se pare că este cu totul de prisos ca să te cerci a-i dovedi cum că se amăgește și că ceea ce spune nu a fost niciodată. ODOBESCU, S. III 48. 3. T r a n z. A ispiti, a fermeca. Harnică maic-ai avut... te-a făcut Cu ochi negri de ochit, Cu sprîncene de-amăgit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 30. verb tranzitiv amăgi

amăgésc v. tr. (lat. ammagire, d. vgr. mageúo, farmec, înșel, d. mágos, mag). Înșel pin [!] vorbe: m' a amăgit spunîndu-mĭ că pe aicĭ e drumu cel bun, diavolu îĭ amăgește pe oamenĭ. Seduc: l-a amăgit bogăția. V. refl. Vechĭ. Îs ispitit (ademenit, atras): amăgindu-se de bogăție. verb tranzitiv amăgesc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului amăgire

amăgire   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amăgire amăgirea
plural amăgiri amăgirile
genitiv-dativ singular amăgiri amăgirii
plural amăgiri amăgirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z