reduceri si promotii 2018
Definitie amânare - ce inseamna amânare - Dex Online

amânare definitie

AMÂNÁRE, amânări, s. f. Acțiunea de a amâna.Loc. adv. Fără amânare = îndată. (Înv.) Cu amânare = în tihnă. substantiv feminin amânare

amînáre f. Lăsare pe altă dată: amînarea unuĭ proces. substantiv feminin amînare

amânáre s. f., g.-d. art. amânắrii; pl. amânắri substantiv feminin amânare

amânare f. fapta de a amâna și rezultatul ei: zăbavă, întârziere. substantiv feminin amânare

AMÂNÁRE, amânări, s. f. Acțiunea de a amâna și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără amânare = îndată. (Înv.) Cu amânare = în tihnă. – V. amâna. substantiv feminin amânare

AMÎNÁRE, amînări, s. f. Acțiunea de a a m î n a. Amînarea procesului. ◊ După ani de amînare Ileana a venit la judecată. BOTEZ, în POEZ. N. 74. ◊ L o c. adv. Fără amînare = îndată, fără întîrziere. Trebuie să pleci fără amînare. (învechit) Cu amînare = în tihnă, zăbovind. Șezînd cu amînare pe verdeață și-adăstînd. Un țînțar... s-a pus pe urechea mistrețului. PANN, P. V. III 61. substantiv feminin amînare

amnar n. 1. oțel de scăpărat sau de ascuțit (Mold. amânariu): scoate bulicheriul..., îl dă pe amânariu CR.; cât ai da în amnar, într’o clipă; 2. partea răsboiului de țesut cu care se întinde pânza; 3. cuiul la fierul lat al plugului sau bățul ce susține capetele loitrelor; 4. lemn scurt cu care se prind grinzile unui tavan: copacu ăsta-i bun de amânare, cela de tălpi CR. [Lat. MANARIUM]. substantiv neutru amnar

AMNÁR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânár s. n.] – A3 + mânar[e] (< lat. manuale). substantiv neutru amnar

AMÂNÁR s. n. v. amnar. substantiv neutru amânar

AMÂNÁR s. n. v. amnar. substantiv neutru amânar

AMÎNÁR s. n. v. amnar. substantiv neutru amînar

amânar n. Mold. 1. V. amnar; 2. numele floarei (din lemne cioplite în patru muchi) ce se face la capătul stâlpilor unei case țărănești. substantiv neutru amânar

amîn, a v. tr. (a 4 și mîne). Las pe altă dată (împlinirea unuĭ lucru): a amîna o judecată, o plată, un examin [!]. verb tranzitiv amîn

amânà v. a lăsa pentru altă dată, a întârzia, a prelungi (un termen). [Formațiune românească din mâine, lit. a lăsa pe mâine]. verb tranzitiv amânà

AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A hotărî îndeplinirea unei acțiuni pentru un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – Din a3 + mâne. verb tranzitiv amâna

amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd verb tranzitiv amâna

amîna (amî́n, amînát), vb. – A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial; a întîrzia. Mr. amîn. De la mî(i)ne, plecîndu-se de la o combinație lat. de tipul *ad mane (Pușcariu 79; REW 5924), sau de la o formație adv. rom. *amîne. Spiritul compunerii este cel al fr. ajourner; cf. și alb. mënoń „a întîrzia” (Philippide, II, 647). – Der. amînăcios, adj. (înv., întîrziat); amînat, adv. (Banat, tîrziu). verb tranzitiv amîna

AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). verb tranzitiv amâna

AMÎNÁ, amî́n, vb. I. T r a n z. 1. A hotărî să îndeplinească o acțiune mai tîrziu decît la vremea stabilită, a prelungi termenul o dată fixat pentru săvîrșirea unei acțiuni. Procesul a fost amînat. ◊ Lucrul amînat și prelungit e ca mort. CAMILAR, TEM. 219. De multe ori i-a venit flăcăului în cap să se însoare, dar... amîna din zi în zi, de joi pînă mai de-apoi această poznașă trebușoară. CREANGĂ, P. 141. ◊ A b s o l. Apoi dacă amîn, iar se mai întîmplă cine știe ce și nu mai pot pleca. SADOVEANU, P. M. 166. 2. (Cu privire la persoane) A purta cu vorba (de azi pe mîine). Tu s-o amîi cu zi cu zi Și spune-i cîte toate. Ea e bătrînă, n-are mult Să mai trăiască, poate. COȘBUC, P. I 78. Pe drum necontenit ceream apă, iar tata mă amîna cu momele, de la o fîntînă la alta. CREANGĂ, A. 15. Tot mă amînau, ba azi, ba mine; dihania de doctor zicea c-ar fi periculos. EMINESCU, N. 82. verb tranzitiv amîna

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului amânare

amânare   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amânare amânarea
plural amânări amânările
genitiv-dativ singular amânări amânării
plural amânări amânărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z