ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu alamă. – Din alamă. verb tranzitivalămi
alămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alămésc, imperf. 3 sg. alămeá; conj. prez. 3 să alămeáscă verb tranzitivalămi
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu un strat de alamă (1). – Din alamă. verb tranzitivalămi
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. T r a n z. A acoperi sau a sufla (un obiect) cu un strat subțire de alamă. verb tranzitivalămi
alămi | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)alămi | alămire | alămit | alămind | singular | plural | ||
alămind | alămiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | alămesc | (să)alămesc | alămeam | alămii | alămisem | |
a II-a (tu) | alămești | (să)alămești | alămeai | alămiși | alămiseși | ||
a III-a (el, ea) | alămește | (să)alămeai | alămea | alămi | alămise | ||
plural | I (noi) | alămim | (să)alămim | alămeam | alămirăm | alămiserăm | |
a II-a (voi) | alămiți | (să)alămiți | alămeați | alămirăți | alămiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | alămesc | (să)alămească | alămeau | alămiră | alămiseră |