ALUNÍȘ, alunișuri, s. n. Pădurice, desiș de aluni. – Din alun + suf. -iș. substantiv neutru aluniș
aluníș n., pl. urĭ. Loc pe care cresc alunĭ. substantiv neutru aluniș
aluníș s. n., pl. aluníșuri substantiv neutru aluniș
aluniș n. pădurice de aluni. substantiv neutru aluniș
ALUNÍȘ, alunișuri, s.n. Pădurice, desiș de aluni; alunet. – Alun + suf. -iș. substantiv neutru aluniș
ALUNÍȘ, alunișuri, s. n. (Cu sens colectiv) Pădurice, desiș de aluni. Dealul se urca rotunjit, ca un sîn, iar marginile lui se prăvăleau repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. GÎRLEANU, L. 29. Doinind din frunză vesel, pe potică, Se duce-n sus, prin aluniș, haiducul. IOSIF, P. 31. La mijloc de codru des Toate păsările ies, Din huceag de aluniș Spre voiosul luminiș. EMINESCU, O. I 215. La de grindiș, La verde-aluniș. ALECSANDRI, P. P. 186. loc substantiv neutru aluniș
Aluniș n. culme a Carpaților în județul Putna, desparte Milcovul de ceilalți afluenți ai Putnei. temporar aluniș
| aluniș | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | Aluniș | — |
| plural | — | — | |
| genitiv-dativ | singular | — | — |
| plural | — | — | |