alunele definitie

alúnă (-ne), s. f. – Fructul alunului. – Mr. allună, istr. alure. Lat. *abĕllona, de la abĕllāna (Pușcariu 70; Candrea-Dens., 51; REW 17; DAR). Din forma normală provin it. avellana, v. fr. avelaine, sp. avellana, cat. vellana, astur. ablana, port. avella; prin forma incertă se explică tarent. alońę, prov. aulona, lion. alonn. Pentru fonetism, cf. și Meyer-Lübke, Dacor., III, 643. Der. alun, s. m., formație regresivă, ca prună-prun, dudă-dud etc.; aluna, vb. (a căsca ochii, a se holba); alunar, s. m. (aluniș; rozătoare, pîrș; pasăre, gaiță de munte; luna iulie), al cărui ultim sens constituie o coincidență curioasă cu ngr. ἀλωνάρις „iulie” din gr. ἀλωνεύομαι (Pușcariu 70); dar prezența lui -u- arată că imaginația pop., luînd acest cuvînt din ngr., l-a asociat cu familia lui alună; alunel, s. n. (dans popular); aluniș, s. n. (desiș de aluni); alunească, s. f. (dans de nuntă), confuzie cu nunească; aluniu, adj. (de culoarea alunei). Aluniță (var. alunică, alunea), s. f., considerat de DAR drept dim. de la alună, a fost apoi semnalat de Pușcariu, Dacor., I, 225 (cf. REW 19 și Puscariu, Lr., I, 17), drept der. al bg. lunica „aluniță”, de la luna „lună”. Ca în alte cazuri, contrariul pare mai sigur, căci bg. lunica nu este suficient pentru a explica cuvîntul rom. și var. sale. Cf., totuși, tc. aluné „aluniță”, citat de Popescu-Ciocănel, 11. substantiv feminin alună

alună, alune s. f. testicul substantiv feminin alună

alúnă s. f., g.-d. art. alúnei; pl. alúne substantiv feminin alună

ALÚNĂ, alune, s. f. Fructul alunului. ◊ Alune de pământ (sau americane) = fructele comestibile ale unei mici plante tropicale (Arachis hypogae); arahidă. – Lat. *abellona (= abellana [nux]). substantiv feminin alună

alúnă f., pl. e (lat. abellana, ave lana, subînț. nux, adică „nucă din Abella, Avella”, un oraș în Companĭa [Italia] celebru pin [!] alune. Din avellana s' a făcut a lana, alină, apoĭ, pin [!] schimbare de sufix, alună, saŭ pin met. allevana, aluină, alună, ca din levando luînd și luund, mrom. lund. (Dac. 3,643). Fructu alunuluĭ (o ghindă). Alune americane, fructele arachideĭ. V. arachidă. substantiv feminin alună

alună f. un fel de nucă mică, fructul comestibil al alunului. [Lat. pop. *ABELLONA = clasic AVELLANA]. substantiv feminin alună

ALÚNĂ, alune, s. f. Fructul alunului, de formă sferică sau ovoidală, cu un mic cioc, având la bază un înveliș verde în formă de degetar. ◊ Alună de pământ (sau americană) = plantă anuală din familia leguminoaselor, originară din America de Sud, cu flori galbene, cultivată pentru semințele sale comestibile și uleiul extras din acestea; fructul acestei plante, care se formează în pământ (de unde vine și numele) și care conține substanțe grase și substanțe proteice; arahidă (Arachis hypogaea). – Lat. *abellona (= abellana [nux]). substantiv feminin alună

ALÚNĂ, alune, s. f. Fructul alunului, de formă ovoidală, de dimensiuni mici, închis într-o coajă lemnoasă. Țupăiau pe fire de lejnicioară pitulici cît alunele. SADOVEANU, N. F. 67. O cojiță de alună trag locuste, podu-l scutur, Cu musteața răsucită șede-n ea un mire flutur. EMINESCU, O. I 87. ◊ Alune turcești = fructele comestibile ale unei specii de alun. Alune de pămînt (sau americane) = fructele comestibile ale unei mici plante tropicale (cultivată azi și ia noi); arahide. substantiv feminin alună

aluneá, V. alunică. substantiv feminin alunea

aluneá v. alunícă substantiv feminin alunea

aluneà f. V. alunèle. substantiv feminin aluneà

ALUNEÁ, alunele, s. f. 1. Aluniță (1). 2. Aluniță (2). 3. Nume dat unui dans popular. substantiv feminin alunea

ALUNEÁ, alunele, s. f. 1. Aluniță (1). 2. Numele unui dans popular și melodia după care se execută. – Din alună + suf. -ea. substantiv feminin alunea

ALUNEÁ, -ÍCĂ, alunele, s. f. I. 1. Aluniță (1). ♦ (Reg.) Pistrui. 2. (În forma alu­nea) Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. II. (Bot.; la pl.) 1. Plantă erbacee cu flori albe, cu tuberculele și frunzele comestibile (Carum bulbocastanum). 2. Baraboi (1). 3. Coada-șoricelului. – Alun + suf. -ea. – Alunică: cu schimbare de suf. substantiv feminin alunea

ALUNEÁ, -ÍCĂ, alunele, s. f. I. 1. Aluniță (1). ♦ (Reg.) Pistrui. 2. (În forma alu­nea) Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. II. (Bot.; la pl.) 1. Plantă erbacee cu flori albe, cu tuberculele și frunzele comestibile (Carum bulbocastanum). 2. Baraboi (1). 3. Coada-șoricelului. – Alun + suf. -ea. – Alunică: cu schimbare de suf. substantiv feminin alunea

ALUNÉLE s. f. pl. I. 1. Plantă erbacee cu flori albe, cu tuberculele și frunzele comestibile (Carum bulbocastanum). 2. (Bot.) Baraboi (1). 3. (Bot.) Coada-șoricelului. II. (Reg.) Pistrui. – Din alună + suf. -ea. substantiv feminin alunele

alunéle f. pl. V. alunică. substantiv feminin alunele

alunéle (plante) s. f. pl., art. alunélele substantiv feminin alunele

alunèle f. pl. 1. mici semne pe corp și mai ales pe obraz; 2. plantă numită și mândănac, al cărei rod are un gust aproape ca al castanei și din foile căreia se face salată (Bunium bulbocastanum); 3. Tr. V. barlaboi. substantiv feminin alunèle

ALUNELE S. f. pl. I. 1. Plantă erbacee cu flori albe și fructe lunguiețe, care crește mai ales în pămînt argilos și calcaros și ale cărei tubercule, conținînd substanțe nutritive, se întrebuințează în bucătărie (Bunium bulbocastanum ). 2. (Transilv.) Baraboi. 3. (Ban.) Coada-șoricelului. II. (Transilv.) Pistrui. substantiv feminin alunele

1) alunícă și -neá f., pl. ele (dim. d. alună). Achilee, o plantă din familia compuselor (Banat). Altă plantă (carum [saŭ bunium] bulbocástanum), înrudită cu baraboĭu, cu care se și confundă pe alocurĭ și are aceleașĭ rădăcinĭ unflate [!], care-s culinare, numită și măndănăc. V. și brîndușă. substantiv feminin alunică

alunícă/aluneá (rar) s. f., art. aluníca/alunéaua, g.-d. art. alunélei; pl. alunéle, art. alunélele substantiv feminin alunică

ALUNÍCĂ, alunele, s. f. Aluniță. – Din alună + suf. -ică. substantiv feminin alunică

ALUNÍCĂ, alunele, s. f. (Rar) Aluniță. – Alună + suf. -ică. substantiv feminin alunică

ALUNELE S. f. pl. I. 1. Plantă erbacee cu flori albe și fructe lunguiețe, care crește mai ales în pămînt argilos și calcaros și ale cărei tubercule, conținînd substanțe nutritive, se întrebuințează în bucătărie (Bunium bulbocastanum ). 2. (Transilv.) Baraboi. 3. (Ban.) Coada-șoricelului. II. (Transilv.) Pistrui. substantiv feminin alunele

1) alunícă și -neá f., pl. ele (dim. d. alună). Achilee, o plantă din familia compuselor (Banat). Altă plantă (carum [saŭ bunium] bulbocástanum), înrudită cu baraboĭu, cu care se și confundă pe alocurĭ și are aceleașĭ rădăcinĭ unflate [!], care-s culinare, numită și măndănăc. V. și brîndușă. substantiv feminin alunică

2) alunícă f., pl. nele, și -níță f., pl. e (bg. lunica, aluniță, pistruĭe, dim. d. lună, lună, aluniță, contaminat de alunică 1. V. lună). Mică pată neagră saŭ cafenie pe obraz orĭ pe corp. V. neg. substantiv feminin alunică

alunícă/aluneá (rar) s. f., art. aluníca/alunéaua, g.-d. art. alunélei; pl. alunéle, art. alunélele substantiv feminin alunică

ALUNÍCĂ, alunele, s. f. I. 1. Aluniță (1). Frunză verde alunică. Am avut o mîndră mică. ALECSANDRI, P. P. 303. 2. Aluniță (2). Alunica neagră ce doarme dusă și fericită pe brațul tău. HOGAȘ, M. N. 27. Își pune alunele și se sulemenește. NEGRUZZI, S. II 265. II. (Numai la pl.) Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu rădăcinile aproape rotunde și florile albe (Carum bulbocastanum). substantiv feminin alunică