aluminiu definitie

ALUMÍNIU s.n. Element chimic din grupa metalelor, foarte ușor și având o mare ductilitate și maleabilitate, care intră în compoziția unor aliaje întrebuințate în industrie și în tehnică. // (În forma alumino-, alumo-) Element prim de compunere cu semnificația „(referitor la) aluminiu”. [Pron. -niu. / < fr. aluminium, alumino-]. substantiv neutrualuminiu

ALUMÍNIU s. n. metal foarte ușor, maleabil și ductil, bun conducător de căldură și electricitate. (< fr. aluminium) substantiv neutrualuminiu

ALUMÍNIU s. n. Metal ușor, de culoare argintie, folosit pe scară întinsă în industrie și tehnică. – Fr. aluminium. substantiv neutrualuminiu

*alumíniŭ n. (d. lat. alúmen, alúminis, alun 2). Chim. Un metal albăstriŭ, ușor, lucitor și inalterabil, asemenea cu argintu. Se extrage din alumină. Aliat cu aramă, formează bronzu de aluminiŭ, de o frumoasă culoare aurie. Se topește la 620°. E de patru orĭ maĭ ușor de cît argintu și tot așa de dur și de tenace. A fost izolat de Wóhler la 1827. substantiv neutrualuminiŭ

alumíniu (metal) [niu pron. nyu] s. n., art. alumíniul; simb. Al substantiv neutrualuminiu

aluminiu n. metal alb, ușor, lucitor și nealterabil ca argintul (pentru fabricarea de unelte, telescoape, etc.): aliat cu arama, formează bronzul de aluminiu, de o frumoasă coloare aurie, întrebuințat la facerea ceasornicelor. substantiv neutrualuminiu

ALUMÍNIU s. n. Metal ușor, ductil și maleabil, de culoare argintie, folosit pe scară întinsă în industrie și în tehnică. [Var.: alumínium s.n.] – Din fr. aluminium. substantiv neutrualuminiu

ALUMÍNIU s. n. Metal de culoare argintie, ușor, maleabil, ductil, bun conducător de electricitate, folosit pe scară întinsă în industrie și în tehnică. substantiv neutrualuminiu