altoi definitie
ALTÓI1, (2) altoaie, s. n. 1. Altoire. 2. Ramură mică detașată dintr-o plantă-mamă, folosind la altoire. ♦ Plantă altoită. ♦ Plantă cultivată pentru a servi la altoire. [Pl. și: altoiuri] – (1) Postverbal al lui altoi, (2) magh. oltvány. substantiv neutru altoi
altóĭ m., și n., pl. oaĭe (ung. oltvány, var. din oltovány, pom altoit. V. hultuon). Vest. Ramură dintr' un pom maĭ bun răsădită într' un trunchĭ maĭ prost. Pom altoit: altoiĭ tinerĭ (Agrb. Înt. 256). S. n., pl. urĭ și oaĭe. Vaccin. V. prasad. substantiv neutru altoĭ
altoí, altoiesc, (oltoi), vb. tranz. – 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia. 2. A bate, a lovi, a plesni pe cineva. – Din magh. oltóág „a altoi„. substantiv neutru altoi
altói1 s. n., pl. altoáie substantiv neutru altoi
altoí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. altoiésc, imperf. 3 sg. altoiá; conj. prez. 3 să altoiáscă substantiv neutru altoi
altoi1, altoiuri s. n. proxenet substantiv neutru altoi
ALTÓI1, altoaie, s. n. Ramură mică detașată dintr-o plantă-mamă, folosind la altoire. ♦ Plantă altoită. ♦ Plantă cultivată pentru a servi la altoire. [Pl. și: altoiuri] – Din magh. oltvány. substantiv neutru altoi
ALTÓI1, (2) altoaie, s. n. 1. Altoire. Școala face omul om și altoiul pomul pom. 2. Mică ramură detașată de pe o plantă-mamă pentru a folosi la altoire. Un altoi de piersic. ◊ Fig. Zîna mea deprinsă cu tristeți, Pune peste jale nou altoi: Bucurii să cînți și să te-nveți Toboșar al timpurilor noi! BENIUC, în POEZ. N. 51. ♦ Plantă altoită. Mere de altoi. ♦ Plantă (de soi bun) cultivată anume pentru a servi la altoire. În toate comunele rurale ar fi bine ca să se... facă pepinieră de... altoaie de cele mai variate specii de poame. I. IONESCU, M. 260. - Pl. și: altoiuri. substantiv neutru altoi
altoiu n. 1. mlădiță ce se înfige sau se prinde în ramura unui alt arbore spre a-l perfecționa; 2. vaccin. substantiv neutru altoiu
altoi2, altoiesc v. t. a bate; a lovi; a plesni verb tranzitiv altoi
ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare, în scopul de a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate pe cineva; a lovi, a plesni. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Magh. oltani. verb tranzitiv altoi
altoí (altoiésc, altoít), vb. – 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia. – 2. A bate, a lovi, a plesni pe cineva. – Var. (Mold.) hultui. Mag. oltani (Dar; Gáldi, Dict., 83). Sensul 2 nu apare și la var. – Der. altoială, s. f. (altoire); altoi, s. n. (ramură folosită la altoire); altoior, adj. (care altoiește); altoitură, s. f. (altoire); hultoană, s. f. (altoi); hultuitură, s. f. (acțiunea de a altoi); altoană, s. f. (Mold., altoi). verb tranzitiv altoi
altoì v. 1. a sădi un altoiu; 2. a vaccina, a împărtăși prin artă o boală molipsitoare. [Ung. OLTANI, de unde și forma moldovenească hultui. verb tranzitiv altoì
ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani. verb tranzitiv altoi
ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la portaltoi sau la planta altoită) A introduce o rămurică (anume aleasă) a unei plante în țesutul alteia, stabilind în modul acesta un contact între țesuturile lor generatoare, cu scopul de a da plantei altoite însușirile (mai valoroase) ale altoiului. V. grefa. Am altoit un măr cu un gutui. Am altoit un cais pe un prun. ◊ Fig. (Cu privire la o însușire) Povestitorul a știut, cu tainic meșteșug, s-o altoiască adînc [mîndria] și în jalea și în veselia ostașului romîn. ODOBESCU, S. II 530. 2. (Familiar) A da cuiva o lovitură; a plesni, a bate. Răsări... unul cu căciulă ponosită... – Stai, neică, să-l altoiesc și eu pe barosan, spuse, încercînd să se apropie. PAS, L. I 256. – Variantă: (Mold.) hultuí (ALECSANDRI, T. 368) vb. IV. verb tranzitiv altoi
altoĭésc v. tr. (ung. oltani). Vest. Înfig altoĭ (la pomĭ). Vaccinez. – În Trans. și ultuĭesc (Agrb. Înt. 256), în Mold. hultuĭesc. V. presădesc și alduĭesc. verb tranzitiv altoĭesc
Sinonime, declinări si rime ale cuvantului altoi
| altoi substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | altoi | altoind |
| plural | altoiește | altoiești | |
| genitiv-dativ | singular | altoire | altoiesc |
| plural | altoit | altoiește | |
| altoi substantiv neutru | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) altoi | altoire | altoit | altoind | singular | plural | ||
| altoind | altoiți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | altoiesc | (să) altoiesc | altoiam | altoii | altoisem | |
| a II-a (tu) | altoiești | (să) altoiești | altoiai | altoiși | altoiseși | ||
| a III-a (el, ea) | altoiește | (să) altoiai | altoia | altoi | altoise | ||
| plural | I (noi) | altoim | (să) altoim | altoiam | altoirăm | altoiserăm | |
| a II-a (voi) | altoiți | (să) altoiți | altoiați | altoirăți | altoiserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | altoiesc | (să) altoiască | altoiau | altoiră | altoiseră | ||