alternanță definitie

ALTERNÁNT, -Ă adj. Care alternează. [Cf. fr. alternant]. adjectivalternant

ALTERNÁNT, -Ă adj. care alternează. (< fr. alternant) adjectivalternant

ALTERNÁNT, -Ă, alternanți, -te, adj. Care alternează. – Fr. alternant (lat. lit. alternans, -ntis). adjectivalternant

*alternánt, -ă adj. (lat. altérnans, -ántis; fr. -ant. Care alternează. adjectivalternant

alternánt adj. m., pl. alternánți; f. alternántă, pl. alternánte adjectivalternant

alternant a. care alternează. adjectivalternant

ALTERNÁNT, -Ă, alternanți, -te, adj. Care alternează. – Din fr. alternant, lat. alternans, -ntis. adjectivalternant

ALTERNÁNT, -Ă, alternanți, -te, adj. (Despre două elemente diferite sau cu roluri diferite) Care alternează. adjectivalternant

ALTERNÁNȚĂ s.f. 1. Schimbare care se petrece alternativ, rând pe rând; alternare, perindare. 2. (Lingv.) Schimbare a sunetelor unui cuvânt sau a cuvintelor aparținând unei familii, cu ajutorul căreia se marchează diferența dintre formele gramaticale sau dintre derivate și cuvântul de bază. [< fr. alternance]. substantiv femininalternanță

ALTERNÁNȚĂ s. f. 1. însușirea de a alterna. ◊ procedeul de decorare prin utilizarea alternativă a două motive, elemente. 2. (lingv.) schimbare a sunetelor unui cuvânt sau a sunetelor cuvintelor aparținând unei familii. ♦ ~ vocalică = alternanță între vocalele din tema unui cuvânt; apofonie; ~ consonantică = alternanță prin consoane. (< fr. alternance) substantiv femininalternanță

ALTERNÁNȚĂ, alternanțe, s. f. Revenire prin alternare. ♦ Variație a vocalelor sau a consoanelor într-un cuvânt sau în cuvintele din aceeași familie, folosită de limbă pentru a diferenția diversele forme gramaticale sau derivatele unui cuvânt. – Fr. alternance. substantiv femininalternanță

alternánță s. f., g.-d. art. alternánței; pl. alternánțe substantiv femininalternanță

*alternánță f., pl. e (d. alternant; fr. alternance). Acțiunea de a alterna: alternanța straturilor în terenele [!] stratificate. Bot. Dispozițiunea frunzelor și florilor alterne. substantiv femininalternanță

ALTERNÁNȚĂ, alternanțe, s. f. 1. Însușirea de a alterna; revenire succesivă. 2. Schimbare regulată a unui sunet din temă prin altul, în flexiune sau în familia lexicală. – Din fr. alternance. substantiv femininalternanță

ALTERNÁNȚĂ, alternanțe, s. f. 1. Revenire prin alternare; perindare. Alternanță de roci tari și de roci slabe. 2. Variație a vocalelor sau consoanelor într-un cuvînt sau în familia unui cuvînt, folosită de limbă pentru a diferenția formele gramaticale ale aceluiași cuvînt sau (împreună cu sufixul) derivatele unui cuvînt de forma lor de bază. Schimbarea vocalei în « joc-joacă-jucăm » constituie o alternanță vocalică; schimbarea consoanei în « gros-groși » constituie o alternanță consonantică. substantiv femininalternanță

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluialternanță

alternanță   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular alternanță alternanța
plural alternanțe alternanțele
genitiv-dativ singular alternanțe alternanței
plural alternanțe alternanțelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z