ALOGÍSM s.n. 1. Judecată care contrazice logica. 2. Negare a gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere autentică, practicată de sceptici, mistici și fideiști. [Pl. -me. / cf. germ. Alogismus < gr. a – fără, logos – rațiune]. substantiv neutru alogism
ALOGÍSM s. n. 1. judecată care contrazice logica. 2. negare a gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere autentică, la sceptici, mistici și fideiști. (< germ. Alogismus) substantiv neutru alogism
alogísm s. n. substantiv neutru alogism
ALOGÍSM s. n. Curent în filosofie care preconiza negarea gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere autentică, susținut de sceptici, mistici și fideiști. – Din germ. Alogismus. substantiv neutru alogism
alogism substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | alogism | alogismul |
plural | alogisme | alogismele | |
genitiv-dativ | singular | alogism | alogismului |
plural | alogisme | alogismelor |