alocuțiune definitie

ALOCUȚIÚNE s.f. 1. Discurs ținut ostașilor de un comandant militar, rege sau împărat. 2. Cuvântare ocazională scurtă. [Var. alocuție s.f. / cf. fr. allocution, lat. allocutio]. substantiv feminin alocuțiune

ALOCUȚIÚNE s. f. cuvântare ocazională scurtă. (< fr. allocution, lat. allocutio) substantiv feminin alocuțiune

ALOCUȚIÚNE, alocuțiuni, s. f. Scurtă cuvântare ocazională. [Pr.: -ți-u] – Fr. allocution (lat. lit. allocutio, -onis). substantiv feminin alocuțiune

*alocuțiúne f. (lat. allocútio, -ónis. V. locuțiune). Cuvîntare scurtă. – Și -úție. substantiv feminin alocuțiune

alocuțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. alocuțiúnii; pl. alocuțiúni substantiv feminin alocuțiune

alocuțiune f. cuvântare scurtă. substantiv feminin alocuțiune

ALOCUȚIÚNE, alocuțiuni, s. f. Scurtă cuvântare ocazională. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. allocution, lat. allocutio, -onis. substantiv feminin alocuțiune

ALOCUȚIÚNE, alocuțiuni, s. f. Scurtă cuvîntare ocazională. – Pronunțat: -ți-u-. – Variantă: (învechit) alocúție ș. f. substantiv feminin alocuțiune