almar definitie

almár (almáre), s. n. – Dulap. – Var. almariu, armar(iu). Istr. armor. Lat. armarium, poate direct în var. (Pușcariu 66; REW 625; DAR); cf. vegl. armar, it. armadio, v. fr. almaire, armaire (› fr. armoire). Din lat. s-a transmis aproape tuturor limbilor europene, cf. germ. Almer, ngr. ἀρμάρι, alb. armar (probabil din it.), cr. ormar, orman (de unde, în Banat, orman „dulap”), mag. almáriom, ceh. (j)almara, pol. almarya. În rom., în forma almar, provine probabil din slov. almara (cf. Berneker 30) sau din mag. (Hasdeu 904; Domaschke 130; Gáldi, Dict., 102). A fost întărit în parte de contactul cu fr. armoirerom. armuar. Cu formele sale anterioare este pop. numai în Trans. și Banat. substantiv neutrualmar

ALMÁR, almare, s. n. (Reg.) Dulap de ținut alimente. – Magh. almáriom. substantiv neutrualmar

almár (reg.) s. n., pl. almáre substantiv neutrualmar

ALMÁR, almare, s. n. (Reg.) Dulap în care se păstrează alimente, vase sau haine. – Din magh. almáriom. substantiv neutrualmar

ALMÁR, almare și almaruri, s. n. (Transilv.) Dulap. – Variantă: armár s. n. substantiv neutrualmar

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluialmar

almar  substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular almar almarul
plural almare almarele
genitiv-dativ singular almar almarului
plural almare almarelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z