ALINTÁT, -Ă, alintați, -te, adj. Răsfățat, răzgâiat. – V. alinta. adjectivalintat
alintat a. Mold. răsgăiat, cocolit: (Cupidon) mult e rău și alintat EM. adjectivalintat
ALINTÁT, -Ă, alintați, -te, adj. Răsfățat, răzgîiat. O fată alintată și leneșă. CREANGĂ, P. 292. Pajul Cupidon, vicleanul, Mult e rău și alintat. EMINESCU, O. I 108. Auzi, coșcoge calindroiu? Doamne! că alintat ai mai fost!... ALECSANDRI, T. I 136. adjectivalintat
alínt, a -á v. tr. (lat. allentare, d. lentus, lent, liniștit; it. allentare, a potoli). Dezmerd, răsfăț, spun cuĭ-va vorbe blînde. V. refl. Mă port copilărește, mă răsfăț, fac mofturĭ, mă afectez. V. izmenesc și spancelesc. verb tranzitivalint
ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. 3. Refl. (Rar) A se mișca încet și grațios. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”). verb tranzitivalinta
alintá (a ~) vb., ind. prez. 3 alíntă verb tranzitivalinta
alintà v. Mold. a desmierda, a răsfăța: mărirea te alintă ca pe un copil în fașe AL. [Lat. *ALLENTARE, din LENTUS]. verb tranzitivalintà
alintá (alintát, alintát), vb. – A mîngîia, a răsfăța. Lat. *allēntāre, de la *allĕnĭtāre, care provine de la lēnis „ușor, blînd” (Candrea-Dens., 990); după alții, din lat. *allĕntāre, de la lĕntus, cu evoluția semantică de la domeniul material la cel moral, ca în blandus › blînd, tenerus › tierno etc. (Pușcariu 64; REW 257; DAR); cf. it. (sard.) allentare, sicil. allentari, abruz. allendá, v. fr. alenter, prov. alentar, toate cu sensul primitiv. Mai probabil, *allēntāre a fost simțit ca un frecventativ de la *allēnāre, chiar dacă la origine nu aparțineau aceleiași familii (DAR citează un ex. din Dosoftei, în care este evidentă această confuzie). – Der. alintător, adj. (care alintă); alintătură, s. f. (alintare). verb tranzitivalinta
ALINTÁ, alint, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”). verb tranzitivalinta
ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. T r a n z. A dezmierda, a mîngîia. ( F i g.) Pământul mă alintă C-un foșnet lung de grîne cu bobul sănătos. JEBELEANU, în POEZ. N. 393. ◊ Refl. F i g. Moș Toader tot mergea, alintîndu-se mereu cu gîndul [că va găsi de lucru]. CONTEMPORANUL, V 390. 2. T r a n z. A răsfăța, a răzgîia. Prea își alintă copiii. ◊ F i g. Îl sărută alintîndu-și vorbele și netezindu-i părul. VLAHUȚĂ, N. 49. ◊ Refl. Începu să facă mofturi, să s-alinte. CONTEMPORANUL, II 359. Brațele ei m-au legănat, când îi sugeam țîța cea dulce și mă alintam, la sînu-i, gîngurind și uitîndu-mă în ochii ei cu drag. CREANGĂ, A. 35. Când rea și nesuferită, cînd sentimentală și cochetă, s-aprinde și se alintă ca o copilă brudnică. NEGRUZZI, S. III 50. 3. Refl. (Rar) A se mișca încet și grațios, a se legăna ușor. Ca lebăda pe apă se-alintă grațios. ALECSANDRI, P. III 81. verb tranzitivalinta
alintat adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | alintat | alintatul | alintată | alintata |
plural | alintați | alintații | alintate | alintatele | |
genitiv-dativ | singular | alintat | alintatului | alintate | alintatei |
plural | alintați | alintaților | alintate | alintatelor |