reduceri si promotii 2018
Definitie alintare - ce inseamna alintare - Dex Online

alintare definitie

ALINTÁRE, alintări, s. f. Acțiunea de a (se) alinta și rezultatul ei; dezmierdare, mângâiere; răsfăț. substantiv feminin alintare

alintáre s. f., g.-d. art. alintắrii; pl. alintắri substantiv feminin alintare

ALINTÁRE, alintări, s. f. Acțiunea de a (se) alinta și rezultatul ei; dezmierdare, mângâiere, alintătură; alint; răsfăț, răzgâială. – V. alinta. substantiv feminin alintare

ALINTÁRE, alintări, s. f. Acțiunea de a (se) a l i n t a. 1. Dezmierdare, mîngîiere. Țîțacă e diminutiv, adică alintare a vorbei țață. SADOVEANU, N. F. 6. 2. Răsfăț. Moș Haralambie îi judecă gestul ca izvorît dintr-o alintare a tinereții ei. SADOVEANU, N. F. 180. substantiv feminin alintare

alínt, a v. tr. (lat. allentare, d. lentus, lent, liniștit; it. allentare, a potoli). Dezmerd, răsfăț, spun cuĭ-va vorbe blînde. V. refl. Mă port copilărește, mă răsfăț, fac mofturĭ, mă afectez. V. izmenesc și spancelesc. verb tranzitiv alint

ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. 3. Refl. (Rar) A se mișca încet și grațios. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”). verb tranzitiv alinta

alintá (a ~) vb., ind. prez. 3 alíntă verb tranzitiv alinta

alintà v. Mold. a desmierda, a răsfăța: mărirea te alintă ca pe un copil în fașe AL. [Lat. *ALLENTARE, din LENTUS]. verb tranzitiv alintà

alintá (alintát, alintát), vb. – A mîngîia, a răsfăța. Lat. *allēntāre, de la *allĕnĭtāre, care provine de la lēnis „ușor, blînd” (Candrea-Dens., 990); după alții, din lat. *allĕntāre, de la lĕntus, cu evoluția semantică de la domeniul material la cel moral, ca în blandusblînd, tenerustierno etc. (Pușcariu 64; REW 257; DAR); cf. it. (sard.) allentare, sicil. allentari, abruz. allendá, v. fr. alenter, prov. alentar, toate cu sensul primitiv. Mai probabil, *allēntāre a fost simțit ca un frecventativ de la *allēnāre, chiar dacă la origine nu aparțineau aceleiași familii (DAR citează un ex. din Dosoftei, în care este evidentă această confuzie). – Der. alintător, adj. (care alintă); alintătură, s. f. (alintare). verb tranzitiv alinta

ALINTÁ, alint, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”). verb tranzitiv alinta

ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. T r a n z. A dezmierda, a mîngîia. ( F i g.) Pământul mă alintă C-un foșnet lung de grîne cu bobul sănătos. JEBELEANU, în POEZ. N. 393. ◊ Refl. F i g. Moș Toader tot mergea, alintîndu-se mereu cu gîndul [că va găsi de lucru]. CONTEMPORANUL, V 390. 2. T r a n z. A răsfăța, a răzgîia. Prea își alintă copiii. ◊ F i g. Îl sărută alintîndu-și vorbele și netezindu-i părul. VLAHUȚĂ, N. 49. ◊ Refl. Începu să facă mofturi, să s-alinte. CONTEMPORANUL, II 359. Brațele ei m-au legănat, când îi sugeam țîța cea dulce și mă alintam, la sînu-i, gîngurind și uitîndu-mă în ochii ei cu drag. CREANGĂ, A. 35. Când rea și nesuferită, cînd sentimentală și cochetă, s-aprinde și se alintă ca o copilă brudnică. NEGRUZZI, S. III 50. 3. Refl. (Rar) A se mișca încet și grațios, a se legăna ușor. Ca lebăda pe apă se-alintă grațios. ALECSANDRI, P. III 81. verb tranzitiv alinta

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului alintare

alintare   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular alintare alintarea
plural alintări alintările
genitiv-dativ singular alintări alintării
plural alintări alintărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z