reduceri si promotii 2018
Definitie alinare - ce inseamna alinare - Dex Online

alinare definitie

ALINÁRE, alinări, s. f. Acțiunea de a (se) alina și rezultatul ei; liniștire, potolire, calmare, domolire. substantiv feminin alinare

alináre s. f., g.-d. art. alinắrii; pl. alinắri substantiv feminin alinare

ALINÁRE, alinări, s. f. Acțiunea de a (se) alina și rezultatul ei. – V. alina. substantiv feminin alinare

ALINÁRE, alinări, s. f. Acțiunea de a (se) a l i n a și rezultatul ei. 1. Liniștire, calmare a unei dureri fizice sau morale, potolire a unei stări de surescitare sau de emoție. Cu-al vorbelor duios șirag Se-ntrec să toarne alinări în cei ce pleacă-n depărtări Din satul lor cel drag. NECULUTĂ, Ț. D. 99. Simțeam că el n-afl-alinare, Că, singur așa, i-e urît. COȘBUC, P. I 235. Aduc o alinare Jalnicului tău suspin, ALECSANDRI, P. A. 86. 2. Domolire a unui fenomen atmosferic. [Animalele] mîncau puțin, sau nu mîncau de loc, așteptînd alinarea [viforniței], pe care animalele o presimt cu mult înaintea noastră. SADOVEANU, P. M. 171. Între urgiile iernii se deschid și alinări subt un cer curat și verde ca gheața. SADOVEANU, N. P. 277. substantiv feminin alinare

alín, a v. tr. (lat. alléno, -áre, d. lenis, lin). Liniștesc, stîmpăr, potolesc (durerea saŭ doru). verb tranzitiv alin

aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă verb tranzitiv alina

alinà v. a liniști, a potoli, a ușura (durerea). [Lat. ALLENARE, din LENIS] ║ adv. lin, încetișor: alin s’oglindește ’n sufletele lor AL. verb tranzitiv alinà

aliná (-n, -át), vb. – A liniști, a calma, a consola. Lat. *allēnāre (Byhan 11; Pușcariu 62; Candrea-Dens., 989; DAR; Rosetti, I, 79); cf. it. (sard.) allenare. Philippide, II, 658, presupune o formă *allēnῑre.Der. alinător, adj. (care alină). verb tranzitiv alina

ALINÁ, alín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) potoli, a (se) ușura, a (se) micșora (în intensitate), a (se) domoli; a (se) liniști. [Var.: (rar) aliní vb. IV] – Lat. *allenare. verb tranzitiv alina

ALINÁ, alín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) potoli, a (se) ușura, a (se) micșora (în intensitate), a (se) domoli; a (se) liniști. [Var.: (rar) aliní vb. IV] – Lat. *allenare. verb tranzitiv alina

ALINÁ, alín, vb. I. 1. T r a n z. (Cu privire la o senzație, dureroasă sau la un sentiment neplăcut) A potoli, a ușura, a micșora (în intensitate). Vîntule, tu încotro te vei duce s-alini Durerea rănilor? BENIUC, V. 75. Acea bătrînă cuminte are învățătură veche. Alină durerile trupului, descurcă mîhnirile inimii. SADOVEANU, N. P. 32. Alină frica surorilor celor mici cu cuvinte liniștitoare. ISPIRESCU, L. 239. Las’să leg a mea viață de a ta... în brațe-mi vino, Și durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o. EMINESCU. O. I 142. ◊ (Complementul este un partitiv) Eu acol-oi fi-ngropat... Și din mine-o răsări... Din ochi negri păhărele, Ca să beai, maică, cu ele Și să-ți mai alini din jele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 324. ◊ Refl. (Uneori cu determinări introduse prin prep. « de ») Cînd vei simți că te alini... te mai ungi o dată singur. SADOVEANU, N. F. 88. Că și io o să mă-nsor, Să mă mai alin de dor. TEODORESCU, P, P. 270. 2. T r a n z. (Cu privire la o ființă stăpînită de o emoție sau de o surescitare) A liniști. Nu ești singur. Horea, nu ești. Toți copiii te alină! CASSIAN, H. 6.. În sfirșit, vrînd să-l aline, îi arătară două statuete de bronz. NEGRUZZI, S. I 203. ◊ A b s o l. Faceți să scapere miezul cuvîntului, Bobul adînc de lumină Care mîngîie, care alină. DEȘLIU, G. 34. ◊ Refl. Sloboziți-i, domnilor judecători, de la judecată, zise ea, și lăsați-i să se aline. SADOVEANU, P. M. 267. 3. Refl. (Despre lucruri în mișcare, despre fenomenele naturii, zgomote etc.) A se potoli, a se domoli, a se liniști. După cum șușuia vîntul in brazi și se alina, și iar pornea și se alina, se cunoștea că înserarea va veni cu liniște. SADOVEANU, F. J. 537. Dar din ce în ce s-alină Toate zgomotele-n sat. Muncitorii s-au culcat. Liniștea-i acum deplină Și-a-nnoptat. COȘBUC, P. I 48. Rîul spumegat S-alina-ncet din cursu-i cu șoapte zgomotoase. MACEDONSKI, O. I 243. ♦ A încetini, a se opri. La un semn s-alină jocul. COȘBUC, P. I 72. - Variantă: (rar) aliní, alinesc (SBIERA, P. 55, RUSSO, O. A. 117), vb. IV. verb tranzitiv alina

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului alinare

alinare   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular alinare alinarea
plural alinări alinările
genitiv-dativ singular alinări alinării
plural alinări alinărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z