aliman definitie

alimán (-nuri), s. n. – Necaz, belea, primejdie. Tc. (arab.) al emān (Lokotsch 66; Bogrea, Dacor., IV, 788; Scriban); cf. aman. Sunt greșite indicațiile lui Cihac, II, 633 (ngr. ἀλλοίμονον) și cele din DAR (tc. alaman „tîlhar”). – Der. alimăni, (var. alimăna, alivăni), vb. (a blestema). Vb. alimăni „a se învecina”, pe care DAR îl citează ca fiind identic cu cel anterior, provine mai curînd de la (a)liman „port”. substantiv neutrualiman

aliman s. m. sg. (intl.) necaz, belea, bucluc substantiv neutrualiman

alimán n., pl. inuz. urĭ (turc. ar. el-eman și el-aman, aman). Vest. A ajunge la aliman, a ajunge la aman, la ananghie, la mare nevoĭe. – În Trans. (Vicĭu) „apă adîncă”. substantiv neutrualiman

aliman n. mare nevoie (numai in expresiunea): am ajuns la aliman ! [Origină necunoscută]. substantiv neutrualiman

ALIMÁN², alimane, s. n. (Popular) 1. Apa adîncă. 2. (În e x p r.) A ajunge la aliman = a ajunge la; strîmtoare, a nu mai putea scăpa de o pacoste. substantiv neutrualiman

ALIMÁN¹ s. n. v. liman. substantiv neutrualiman