ALILÚIA interj. v. aleluia. invariabilaliluia
alilúĭa interj. (vsl. aliluiĭa, ngr. allilúia, în lat. bisericească alleluia, cuv. ebraic care înseamnă „slăviți-l pe Domnu”). Strigăt de slăvire luĭ Dumnezeŭ în cîntecele bisericeștĭ. Fam. Adiĭo, s' a dus: de-acuma, aliluĭa chilipir! A cînta cuĭva aliluĭá, a-ĭ cînta „veșnica pomenire”, a-l îngropa. – În poezie și -ula. Literar, maĭ noŭ, și aleluĭa. invariabilaliluĭa
aliluia ! int. 1. vorba cu care încep unii psalmi sau unele cântări bisericești de veselie: „lăudați pe Domnul„: cântă aliluia și Doamne miluiește ! CR.; 2. pop. s´a dus! s’a isprăvit: frumusețe, tinerețe, aliluia ! ISP. [V. amin.] invariabilaliluia
ALELÚIA interj. Exclamație care apare ca un refren de laudă în cântări bisericești. ◊ Expr. (Fam.) A-i cânta (cuiva) aleluia = a lua parte la înmormântarea cuiva, a înmormânta pe cineva. ♦ (Fam.) S-a sfârșit ! s-a terminat ! amin ! [Var.: alilúia interj.] – Din sl. aleluija. invariabilaleluia
ALILÚIA interj. v. aleluia. invariabilaliluia
ALILÚIA interj. v. aleluia. invariabilaliluia