alei definitie

a art. V. al. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumea

ăl2 (reg.) art. m. (omul ăl bun), g.-d. ălui, pl. ăi; f. a, g.-d. ắlei, pl. ále, g.-d. pl. m. și f. ắlor articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeăl

ăl1 (reg.) adj. pr. antepus m. (ăl om); g.-d. ắlui, pl. ăi; f. a, g.-d. ắlei, pl. ále, g.-d. pl. m. și f. ắlor articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeăl

ăl, a pron. și art., pl. ăĭ, ale; ăla, aĭa, pl. ăĭa, alea. Vest. Cel, cea: ăl-lalt (cel-lalt). Vorba ăluĭa, vorba celuĭa, adică „după cum zice o vorbă, un proverb”. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeăl

ĂL, A, ăi, ale, adj. dem. (În vorbirea puțin îngrijită) Cel, cea. ◊ (Cu valoare de pron. dem.) Moșia beiului, a din Vădastra (DUMITRIU). ♦ Renumit; (ir.) cine știe ce. Că doar nu ești ăl voinic, Ci, bade, ești de nimic (JARNÍK-BÎRSEANU). [Gen.-dat. sg.: ălui, ălei; gen.-dat. pl.: ălor] – Lat. illum, illa. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeăl

ăl (f. aia) art. cel: degetul ăl mic. ║ pr. acel: să te ferească ăl de sus; vorba ăluia, proverb [V. al]. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeăl

ĂL, A, ăi, ale, adj. pron. dem. (Reg.) Cel, cea. Ăl om. [Gen.- dat. sg.: ălui, ălei; gen.- dat. pl.: ălor] – Lat. illum, illa. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeăl

al adj. și pron.1. Acela, cel (care): vrăjitorul ăla (Eliade); una din fetele lui Zamfirache, a de s-a logodit cu Ilie bogasierul (Caragiale). – 2. Cel (art. caracteristic al superlativului relativ: a mai frumoasă (Voiculescu) (cu această folosire este fam. și se preferă cel). – 3. Antepus, substituie uneori art. enclitic, cu scopul de a întări semnificația demonstrativă: unde începu reteveiul a le înmuia ale oase (Ispirescu). – 4. (S.) Ceva nedefinit, persoană (cînd este m.) sau obiect (cînd este f.) care nu poate fi descrisă sau desemnată cu nume propriu: numai ce mă pomenesc cu un ăla (Caragiale). – 5. (Vulg.; în Munt.) A (se) ăla, vb. invariabil, poate indica orice acțiune, în cazurile în care nu se găsește la moment cuvînt propriu, sau se dorește evitarea unui cuvînt indecent. ♦ Decl. ca adj. antepus: ăl, gen. ălui, pl. ăi, gen. ălor; f. a, gen. ălei, pl. ale, gen. ălor. Ca adj. postpus și ca pron. primește un -a paragogic; suferă modificări numai f. sing. aia. Multe var. incorecte. Formele mold. substituie de obicei pe ă inițial printr-un a. Lat. ille, illa. Prin originea sa, și în parte prin întrebuințare, se confundă cu cuvîntul precedent, de care s-a separat doar într-o epocă relativ recentă. În limba actuală nu este posibil să se mai confunde, astfel încît al rămîne pentru a desemna relațiile de posesie (și numeralul ordinal), pe cînd folosirea lui ăl se confundă cu a lui acel(a) sau cel(a). Într-adevăr, limba literară confundă constant ăl 1 și 2 cu acel(a) și ăl 3 cu cel(a), și preferă formele acestea din urmă, întrucît consideră cuvîntul ăl ca avînd o anume nuanță de vulgaritate sau, cel puțin, de familiaritate. În sensurile 3-5 este de neînlocuit, fiind vorba în aceste trei cazuri de construcții proprii rom. Sensul 4 răspunde aceleiași necesități ca fr. machin, truc, chose, sau sp. chisme. Pentru sensul 5 cf. sp. aquellar, (a)quillotrar. Complexitatea problemei adj. și pron. dem. în rom. se explică prin numeroasele sale întrebuințări nuanțate diferit, și în același timp prin originea lor unică. Într-adevăr, lat. ille a avut patru rezultate diferite (cf. Găzdaru și DAR, s. v. al): pron. pers. el, f. ea; art. encl. -l sau -le, f. -a; art. pos. al, f. a; și adj. și pron. ăl, f. a. La acestea s-ar putea adăuga seria de compuși de la ille, ca cel și acel. Toate sensurile fundamentale ale seriei coincid cu uzul sp. și romanic în general: muntele; al doilea; al meu; ăl mai frumos. Comp. alde, art. invar. (circumlocuțiune dem., care indică o referință la ceva cunoscut): alde mă-sa (Ispirescu); alde taica (Jipescu); un cioflingariu d-alde tine (Creangă). Este comp. din ăl cu de. Pentru a înțelege comp., trebuie plecat de la expresii cum sînt: săracul ăl(a) de Ion, astfel încît construcția este eliptică, prin suprimarea unui adj. Construcția se reduce la ăl de, unde de are sens relativ: ăl de ieri. DAR dă altă explicație, bazată pe necesitatea de a exprima un pl. indef., ceea ce nu pare a corespunde nici intenției construcției, nici sing. invar. al lui alde. Cf. Philippide, Principii, 138. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeal

-ÁL suf. „calitate”. (< fr. -al) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeal

AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, când cuvântul care precedă nu are articol enclitic) Nevasta acestui sărac era muncitoare... iar a celui bogat era pestriță la mațe (CREANGĂ). 2. (Înaintea numeralelor ordinale, începând cu „al doilea”) Clasa a zecea.Lat. illum, illam. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeal

al art. m. care arată gen.: al meŭ, al lor, al unuĭa, al omuluĭ; art. m. la nom. numeralelor ordinale: al doilea, și' n expresiunea alde. V. alde. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeal

al (f. a, pl. ai, ale), art.1. Art. caracteristic al numeralului ordinal. – 2. Art. caracteristic pentru aproape toate cazurile de gen. (uzul impune: fereastra casei; dar acesta este unicul caz în care se face abstracție de art. a, cf. o fereastră a casei; noua fereastră a casei; fereastra nouă a casei; fereastra este a casei). 3. Art. caracteristic al pron. pop.4. Folosit în mod absolut, fără indicarea obiectului posedat, înseamnă „fiul lui”: ai Galeongiului (Iorga), fiii Galeongiu. A dat naștere la numeroase patronime, mai ales în Bucov.: Asiminei „fiul Siminei”. – 5. Fără indicarea posesorului, poate însemna: „tot ce se referă la”: după cît spun cunoscătorii în ale fripturii de batal (Sadoveanu). Lat. ille, illa, prin faza intermediară el, ea, care este pron. pers. (Pușcariu 53; DAR; D. Găzdaru, Descendenții demonstrativului latin ille în limba română, Iași, 1929). articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeal

al art. m., pl. ai; f. a, pl. ále; g.-d. pl. m. și f. álor (~ lui, ~ săi) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeal

al (f. a) 1. art. m. precede pronume, numerale și substantive: al meu, al doilea, al școlarului; 2. f. pl. cele lucruri: toate alea, de ale gurii. [Lat. ILLUM, ILLAM a produs, întonat sau aton: el (f. ea), al și ăl (f. a)]. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeal

AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, când cuvântul care precedă nu are articol en­clitic) Carte a elevului. 2. (Înaintea numeralelor ordinale, începând cu „al doilea”) Clasa a zecea.Lat. illum, illam. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeal

AL, A, ai, ale, art. 1. (Întrebuințat ca articol posesiv sau genitival înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, cînd cuvîntul care precedă nu are articol enclitic) Mi se făcuse dor de Șebiș... Și mai cu seamă de voi, tovarăși ai copilăriei mele. BENIUC, V. 22. Fiul craiului... iese afară în grădină și începe a plînge în inima sa, lovit fiind în adîncul sufletului de apăsătoarele cuvinte ale părintelui său. CREANGĂ, P. 189. Iepele erau ale lui, și cînd le grijea, grijite erau. CREANGĂ, P. 104. Nevasta acestui sărac era muncitoare... iar a celui bogat era pestriță la mațe. CREANGĂ, P. 59. Lung e drumul Clujului, Dar mai lung al dorului; Al Clujului se sfîrșește, Al dorului mă topește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 92. ◊ (Posesorul e numit înaintea obiectului posedat) D-voastră, cinstiți oaspeți [zise spînul], se vede că pașteți boboci, de nu vă pricepeți al cui fapt e acesta. CREANGĂ,. P. 233. Duce-m-aș cu luna-n stele, Nu mă pot de-a mîndrei jele! JARNÎK-BÎRSEANU, D. 88. ◊ (Precedat de un « de » partitiv) Cîtă apă-i pe vîlcele, Sînt tot lacrimi de-ale mele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 218. ◊ Loc. adj. și adv. Al dracului (sau naibii) v. drac, naiba. ◊ E x p r. De-ale gurii v. g u r ă. 2. (Întrebuințat înaintea numeralelor ordinale, începînd cu « al doilea ») Elev în clasa a opta.Virgiliu este în anul al treilea la Facultatea de drept. CARAGIALE; O. II 208. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeal

!tău1/al tău adj. pr. m. (prietenul tău/un prieten al tău, al tău prieten; prietenului tău/unui prieten al tău), pl. tăi/ai tăi (prietenii tăi/niște prieteni ai tăi, ai tăi prieteni; prietenilor tăi/unor prieteni ai tăi); f. ta/a ta (prietena ta/o prietenă a ta, a ta prietenă), g.-d. tále/a tále (prietenei tale/unei prietene a tale), pl. tále/ale tále (prietenele tale/niște prietene ale tale, ale tale prietene; prietenelor tale/unor prietene ale tale) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumetău

de al (a, ai, ale) (tempo lent: cel de al doilea)/de-al (-a, -ai, -ale) (tempo rapid: cel de-al doilea; un prieten de-ai mei, o prietenă de-ale mele) prep. + art. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumedeal

'într-al (a, ai, ále) prep. + art. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeîntral

AL PÁRI loc. adv. concordanță între valoarea nominală și cea reală a diferitelor hârtii de valoare cu care se tranzacționează pe piață. (< it. al pari, la paritate) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumealpari

!vóstru/al vóstru1 adj. pr. m. (prietenul vostru/un prieten al vostru, al vostru prieten; prietenul vostru/unui prieten al vostru), pl. vóștri/ai vóștri; f. voástră/a voástră (prietena voastră/o prietenă a voastră, a voastră prietenă), g.-d. voástre/a voástre (prietenei voastre/unei prietene a voastre), pl. voástre/ale voástre (prietenele voastre/niște prietene ale voastre, ale voastre prietene; prietenelor voastre/unor prietene ale voastre) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumevostru

al pári (it.) loc. adv. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumealpari

AL PARI loc. adv. (Despre un titlu financiar care se vinde sau se cumpără) La valoarea nominală. – Loc. it. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumealpari

al ségno (it.) [gno pron. nĭo] (se-gno) loc. adv.; abr. al seg. / AS articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumealsegno

príntr-al (-a/-ai/-ale) prep. + art. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeprintral

*da cápo al fíne (it.) loc. adv.; abr. d.c. al fine articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumedacapoalfine

Harun-al-Rașid m. celebru calif arab, protectorul stiintelor si poeziei, aliatul lui Carol Magnu (786-809). articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeharunalrașid

aléi, interj. – Introduce o invocație cu o puternică nuanță afectivă. – Var. alelei, dale(lei).Mr. alai. Creație expresivă, cf. aoleu. Suidas menționează pe eleleu „acclamatio bellica”, cf. bg. ólele, tc. hele. invariabilalei

ALÉI interj. Alelei. invariabilalei

aléĭ și eléĭ, aleléĭ și eleléĭ interj. de mirare, teamă și regret: Aleĭ, Doamne, ce vorbești! Aleleĭ, să nu-ĭ lăsațĭ! Aleleĭ pe cînd eram om întreg de mă luptam! (vgr. eleleû, strigăt de luptă; bg. elele, sîrb. lela, rus. vsl. óle). V. și aoleo. invariabilaleĭ

ALÉI interj. v. alelei. invariabilalei

ALÉI interj. (Popular) Alelei. Alei! femeie nepricepută! Ce-ai făcut? CREANGĂ. P. 88. Alei, tu, stea de seară, O să te întreb, drept să-mi spui, Nu știi oare unde-o fi Secu, micul copil? ȘEZ. IV 143. invariabilalei

aleléi/aléi (pop.) interj. invariabilalelei

ALELÉI interj. (Pop.) Exclamație (precedând o invocație) care exprimă mânia, amenințarea, părerea de rău sau entuziasmul. [Var.: aléi interj.] – Et. nec. invariabilalelei

ÁLĂ s.f. Unitate romană de cavalerie. [< lat. ala]. substantiv femininală

ÁLĂ s. f. unitate tactică de cavalerie în armata romană, din auxiliari. (< lat. ala) substantiv femininală

ÁLĂ s. f. v. ala. substantiv femininală

álă (ále), s. f. – Monstru care dezlănțuie furtunile, în credința pop.Var. hală. Bg. sb., (h)ala. substantiv femininală

ÁLĂ, ale, s. f. Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare). – Din lat. ala. substantiv femininală

ală f. 1. în Oltenia, un fel de balaur ce stârnește vântul turbat sau furtunile; 2. Tr. (hală) duh rău, incub (v. haluit). [Serb. ALA, balaur aducător de nor și grindină]. substantiv femininală

ÁLA, alae, s. f. Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare). [Pl. pr.: ale. – Var.: álă s. f.] – Din lat. ala. substantiv femininala

*alée, V. aleĭe. substantiv femininalee

alée s. f., art. aléea, g.-d. art. aléii; pl. aléi substantiv femininalee

alee f. trecere îngustă, drum între două rânduri de arbori: luna, scut de aur, strălucește prin alee EM. substantiv femininalee

ALÉE s.f. 1. Drum într-un parc, într-o grădină etc. având pe margini arbori sau flori. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă, intrare. 2. Înșiruire pe două rânduri a unor elemente arhitecturale de același fel. [Pron. -le-e, pl. -lei. / < fr. allée]. substantiv femininalee

ALÉE s. f. 1. drum într-un parc, într-o grădină, pe margini cu arbori, flori. ◊ stradă îngustă; intrare. 2. înșiruire pe două rânduri a unor elemente arhitectuale. (< fr. allée) substantiv femininalee

ALÉE, alei, s. f. 1. Drum într-un parc, într-o grădină etc. așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă, intrare. ♦ Fâșie dintr-o arteră largă de circulație, având destinații speciale. 2. Înșiruire pe două rânduri de elemente arhitecturale de același fel. – Fr. allée. substantiv femininalee

ALÉE, alei, s. f. Drum într-un parc, într-o grădină etc. așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă; stradelă, intrare. ♦ Spațiu de circulație mărginit pe ambele părți de elemente arhitecturale. [Pr.: -le-e] – Din fr. allée. substantiv femininalee

ALÉE, alei, s. f. Drum într-un parc, într-o pădure sau într-o grădină, așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori. Pe alee vîntul oftează solitar. BENIUC, V. 139. Vîntul înfiora pe alee frunzele uscate. C. PETRESCU, S. 243. La capătul ateii de castani își înalță fruntea o placardă strîmbă. SAHIA, N. 116. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă (mărginită de construcții cam de același fel). Aleea N. Beldiceanu. – Pl. și: alee (CAMIL PETRESCU, U. N. 181, EMINESCU, N. 28). substantiv femininalee

*aléĭe f., pl. (fr. allée, d. aller, a merge). Cărare maĭ lată și îngrijită într' o grădină, într' un crîng orĭ pintr' un [!] șir de copacĭ. substantiv femininaleĭe

*contra-aleĭe orĭ contraaleie f., pl. (fr. contre-allée). Aleĭe laterală paralelă alteĭa principale. substantiv feminincontraaleĭe

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluialei

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z