1) alég (mă), a -á v. refl. (lat. álligo, -áre. V. leg, aliez). Mă leg de cineva, mă anin, mă agăț, mă țin de el: s' a alegat de mine din senin. V. acolisesc. verb aleg
alegá2 (a se ~) (a se ține de capul cuiva) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se aleágă verb alega
alegá1 (a ~) (a invoca) vb., ind. prez. 3 alegheáză verb alega
alegá (-g, -át), vb. refl. – A se prinde, a se lipi. Lat. alligāre (DAR; REW 363), cf. it. allegare, fr. allier, sp. aligar, port. alligar (toate cuv. romanice sînt formații neol.). Limba lit. preferă forma simplă lega, cu același sens, dar în limba pop. are o circulație intensă. Este dublet al lui alia, vb., din fr. allier, de unde și alianță, s. f.; aliaj, s. n.; aliat, s. m. verb alega
ALEGÁ vb. I. tr. (Jur.) A invoca ceva ca scuză, ca motiv pentru justificarea unei fapte etc. [P.i. aleg. / < fr. alléguer, cf. lat. allegare]. verb alega
ALEGÁ1, alég, vb. I. Refl. (Pop.) A insista pe lângă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva. – Lat. alligare. verb alega
ALEGÁ1, alég, vb. I. Refl. (Înv. și pop.) A insista pe lângă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva. – Lat. alligare. verb alega
ALEGÁ1, alég, vb. I. Refl. (învechit și popular, urmat de determinări introduse prin prep. « de ») A insista pe lîngă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva, a nu-i da pace. Atunci toți... se alegară de dînsa, să le gătească într-o zi ea bucatele. ISPIRESCU, L. 23. verb alega
3) alég, alés, a alége v. tr. (lat. pop. állego, allégere, cl. éligo, elígere. V. culeg, înțeleg). Ĭaŭ un lucru saŭ o ființă din maĭ multe, prefer: a alege un loc. Numesc pin [!] alegere: a alege un deputat. Hotărăsc: urma alege. Separ: a alege grîu de neghină, smîntîna din lapte. A ales pîn' a cules, a tot făcut nazurĭ la ales pînă cînd nu ĭ-a maĭ rămas de ales de cît ceva prost (cînd o fată îĭ tot refuză pe ceĭ ce o cer în căsătorie). V. refl. Cîștig, îmĭ rămîne, îmĭ rezultă: nu m' am ales cu nimic din atîta muncă, praf s' a ales de el (s' a nimicit). Mă deosebesc: mic, mare: nu se maĭ alege. verb tranzitiv aleg
alége (alég, alés), vb. – 1. A selecta, a prefera ceva sau pe cineva. – 2. A distinge, a deosebi. – 3. A decide, a ajunge la un rezultat. – 4. A participa la alegeri. – 5. (refl.) A rămîne cu ceva. – Mr. aleg, aleadzire (alepșu, aleaptă); megl. leg, leaziri. Lat. allĕgĕre (Pușcariu 60; Candrea-Dens., 47; REW 364; DAR); păstrat numai în rom. și în it. alleggere (aver., mil. alezer). După REW, ar putea fi vorba și de lat. ēllĭgere (cf. Körting 3229), părere fără îndoială greșită (cf. BL, V, 87). Der. alegător, s. m. (persoană care votează); alegînd, adv. (înv., cu excepția, în afară de); ales, adj. (select); ales, adv. (înv., mai cu seamă, în special; astăzi se preferă construcția mai ales); ales, s. m. (deputat); ales, s. n. (selecție); alesător, s. m. (înv., arbitru); alesătură, s. f. (procedeu de ornamentare, mai ales la broderii); les, adv. (Basarabia, mai ales). verb tranzitiv alege
alége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés verb tranzitiv alege
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tr a n z. A opta pentru unul sau mai multe obiecte, ființe, situații sau soluții care stau în față, a-și fixa preferința (după criterii obiec¬tive ori subiective). Scoase... o cutie de piele și alese o țigară. DUMITRIU, B. F. 35. Ți-am adus... un cățelandru pe care l-am ales dintre puii de ast' toamnă ai Vidrei. SADOVEANU, N. F. 14. Alege-ți: în săbii să ne tăiem, în buzdu¬gane să ne lovim, ori în luptă să ne luptăm? ISPIRESCU, L. 42. ◊ E x p r. A alege pe sprînceană v. s p r î n c e a n ă. A ales pînă a cules = s-a păcălit din dorința de a apuca ceva mai bun. ♦ A decide, a tranșa. (A b s o l. f i g.) Numai sabia va alege. TEODORESCU, P. P. 110. * E x p r. Urma alege = sfîrșitul decide, este hotărîtor. M-am luat cu muntele pieptiș, Cu pădurosul acesta... Rîzi tu, rîzi... Dar urma va alege. BENIUC, A. R. 22. Auzind Fătul-babei cuvintele fetei, au chitit în sine: Bine, bine! Om vedea! Urma va alege! SBIERA, P. 142. ◊ R e f l. i m p e r s. Eu am stat în preajma, cancelariei, ca să aflu ce s-alege cu tine. SADOVEANU, N. F. 149. Astfel luai hotărîrea să mă astîmpăr locului, pînă se va alege la o parte. HOGAȘ, M. N. 170. Arde-mi-te-ai codru des! Văd bine că s-au ales Din tine să nu mai ies! ALECSANDRI, P. P. 252. 2. T r a n z. A desemna (pe cineva) prin vot, a vota; a delega (pentru îndeplinirea unei sarcini). Dacă tu nu vrei să sprijini pe Cațavencu, dacă tu nu vrei să-l alegi... îl sprijin eu, îl aleg eu. CARAGIALE, O. I 132. Cu cîtă înțelegere și rînduială... alegeau [revoluționarii] guvernul în Cîmpul Libertății. BĂLCESCU, O. I 352. 3. T r a n z. A deosebi dintre alții, a distinge, a recunoaște dintre mai mulți (de același fel). Calul ai să-l poți alege punînd în mijlocul hergheliei o tavă plină cu jăratec, și care dintre cai a veni la jăratec să mănînce... acela are să te scape. CREANGĂ, P. 192. ♦ Refl. A se despărți dintre alții, a ieși la iveală dintr-o mulțime. Și așa, se aleg vreo doi oameni din sat și se duc la casa leneșului. CREANGĂ, P. 329. ◊ T r a n z. (Complementul indică un tot) A despărți, a împărți (după anumite criterii) formînd mai multe grupe, mai multe tabere; a separa. Soarele dorind să vază... Pe furiș, cu mîini de rază, Frunza-n lături mi-o alege. BENIUC, V. 51. Aleg steava (= herghelia)-n giumătate Și mă duc... Drept la tîrg „la Brancoveț, Unde-s caii mai cu preț. ALECSANDRI, P. P. 314. ◊ Expr. A alege cărare = a despărți părul în două printr-o linie dreaptă trasă cu pieptenele. Acu mă uit în oglindă și, cu pieptenele, îmi aleg o cărare dreaptă, joarte dreaptă. SADOVEANU, M. 194. ◊ Refl. După ce s-au ales unii de alții, Ion-vodă s-a văzut mai slăbit, dar i-a crescut îndîrjirea. SADOVEANU, O. I 5. ◊ R e f l. A ieși în evidență (dintre alții). Pe cer grămezile de stele Răsar ca niciodată parcă, iar lima plină printre ele S-alege albă și scînteie. ANGHEL, I. G. 37. ♦ Refl. impers. (Cu dativul pronumelui personal) A apărea clar, limpede. Mi se alicește albind ceva; dară nu știu ce este, că nu mi s-alege, fiind prea departe. ISPIRESCU, L. 336. 4. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. « cu ») A rămîne cu ceva (folositor sau păgubitor) de pe urma unei acțiuni, a unei situații, a unei împrejurări. Domnul Marinică voia să te convingă că trebuie să rămîi lîngă el... dacă vrei să te alegi cu ceva. PAS, Z. I 312. Dintr-o păreche de boi, m-am ales c-o pungă. CREANGĂ, P. 45. 5. T r a n z. (Complementul este un substantiv colectiv sau un nume de materie) A despărți partea bună de partea nefolositoare, a curăța prin selecție. Curăță cartofii, ori aleg fasolea. PAS, L. I 81. Să-mi alegeți macul deoparte, fir de fir, și nisipul de altă parte. CREANGĂ, P. 262. ◊ F i g. A înțelege clar spusele cuiva. Bălan să-ți aleagă din gură ce spui, dacă nu vorbești deslușit. CREANGĂ, P. 151. Nu putură vorba-i să-nțeleagă, Ce răspuns le dete, nu pot să-i aleagă. PANN, P. V. II 140. 6. T r a n z. (Complementul arată o substanță amestecată cu alta, de densitate diferită) A deosebi de rest (fâcînd să se ridice la suprafață, să cadă la fund etc.). Vei bate și putineiul, ca să alegi untul. ȘEZ. V 131. ◊ Refl. Zărul se fierbe și se alege din el urdă dulce. La HEM. ◊ F i g. Nu să alege cîștigul din pagubă. PANN, P. V. II 85. 7. R e f l. (Urmat de un nume predicativ) A ajunge într-o situație neașteptată (de obicei rea). Nedelcu s-a ales un pungaș de rînd. VLAHUȚĂ, O. A. III 68. ◊ (În construcții impersonale, urmat de determinări introduse prin prep. « din » sau « de ») Ce s-a ales din toată familia lui... nu mai știe nimic. VLAHUȚĂ, O. A. 253. Dacă nu era el... cine știe ce se alegea de capul meu. ISPIRESCU, L. 301. Aș transcrie aci cu plăcere toată acea incîntătoare descripțiune [a lui Gogol]... dar atunci ce s-or mai alege din descrierea Bărăganului, pe care m-am încercat a o face eu romînește? ODOBESCU, S. III 20. ◊ E x p r. A se alege praf și pulbere de cineva (sau de ceva) sau (eliptic) a se alege praful = a se distruge complet, a nu mai rămîne nimic. Un mitocan, mă rog! Zice că-i negustor, alege-s-ar praful! CARAGIALE, O. I 50. – Forme gramaticale; perf. s. alesei, part. ales. verb tranzitiv alege
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A opta pentru ceva sau cineva; a-și fixa preferințele. ◊ Expr. A ales până a cules = s-a păcălit din dorința de a apuca ceva mai bun. ♦ Tranz. și refl. impers. A (se) decide, a (se) hotărî. Urma alege. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota; a delega. 3. Tranz. A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. Nu poți alege care-i boier, care-i coțcar (ALECSANDRI). ♦ Refl. A se despărți dintre alții; a se separa; a ieși în evidență (dintre alții). ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. A apărea clar, limpede. 4. Tranz. A curăța prin selecție. Să-mi alegeți macul (CREANGĂ). ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 5. Tranz. și refl. A (se) deosebi de rest. Vei bate și putineiul, ca să alegi untul (ȘEZ). 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. Dintr-o păreche de boi, m-am ales c-o pungă (CREANGĂ). 7. Refl. A ajunge într-o situație neașteptată. ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet. [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere (= eligere). verb tranzitiv alege
alege v. 1. a lua un lucru sau o persoană din mai multe, a preferi: te las s’alegi; 2. a numi la o demnitate sau funcțiune (prin alegere): a alege un deputat; 3. a hotărî: urma alege; 4. a deosebi: nu s’alege căștigul din pagubă; 5. a despărți (prin alegere): din lapte s’alege smântâna; 6. a rămânea: nu s’a ales cu nimic; 7. a țese cu diferite figuri sau flori (v. alesătură). [Lat. ALLEGERE]. verb tranzitiv alege
ALÉGE, alég. vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. 4. Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăța prin selecție. ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situație (rea). ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere. verb tranzitiv alege
a se alege cu izma expr. (intl.) a nu avea niciun câștig; a avea de pierdut verb tranzitiv asealegecuizma
a alege de căpătâi expr. a acosta o prostituată verb tranzitiv aalegedecăpătâi
a alege pe sprânceană expr. a alege ce e mai bun / ce e mai valoros verb tranzitiv aalegepesprânceană
alege verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a) alege | alegere | ales | alegând | singular | plural | ||
alegând | alegeți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | aleg | (să) aleg | alegeam | alesei | alesesem | |
a II-a (tu) | alegi | (să) alegi | alegeai | aleseși | aleseseși | ||
a III-a (el, ea) | alege | (să) alegeai | alegea | alese | alesese | ||
plural | I (noi) | alegem | (să) alegem | alegeam | aleserăm | aleseserăm | |
a II-a (voi) | alegeți | (să) alegeți | alegeați | aleserăți | aleseserăți | ||
a III-a (ei, ele) | aleg | (să) aleagă | alegeau | aleseră | aleseseră |