ALEGÁȚIE, alegații, s. f. (Jur.) Faptul de a alega2; invocare a unei teorii, a unei păreri în sprijinul unei afirmații făcute sau pentru a justifica ceva. [Var.: (înv.) alegațiúne s. f.] – Din fr. allégation, lat. allegatio, -onis. substantiv feminin alegație
ALEGAȚIÚNE s.f. v. alegație. substantiv feminin alegațiune
ALEGAȚIÚNE s. f. v. alegație. substantiv feminin alegațiune
*alegațiúne f. (lat. al-legátio, -ónis. V. legațiune). Acțiunea de a alega, aserțiune, pretext. – Și -áție. substantiv feminin alegațiune
alegați(un)e f. 1. citarea unei autorități, a unui fapt; 2. spusa cuiva, aserțiune. substantiv feminin alegațiune
ALEGAȚIÚNE s. f. v. alegație. substantiv feminin alegațiune
ALEGAȚIÚNE S. f. v. alegație. substantiv feminin alegațiune
| alegațiune | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | alegațiune | alegațiunea |
| plural | alegațiuni | alegațiunile | |
| genitiv-dativ | singular | alegațiuni | alegațiunii |
| plural | alegațiuni | alegațiunilor | |