reduceri si promotii 2018
Definitie alcătuire - ce inseamna alcătuire - Dex Online

alcătuire definitie

ALCĂTUÍRE, alcătuiri, s. f. Acțiunea de a (se) alcătui1 și rezultatul ei; întocmire, formare, compunere, constituire. ♦ Compoziție, constituție, structură. substantiv feminin alcătuire

alcătuíre s. f., g.-d. art. alcătuírii; pl. alcătuíri substantiv feminin alcătuire

alcătuire f. fapta de a alcătui și rezultatul ei: compunere, formațiune. substantiv feminin alcătuire

ALCĂTUÍRE, alcătuiri, s. f. Acțiunea de a (se) alcătui1 și rezultatul ei; întocmire, compunere, constituire, alcătuială. ♦ Compoziție, structură. – V. alcătui1. substantiv feminin alcătuire

ALCĂTUÍRE, alcătuiri, s. f. Acțiunea de a (se) alcătui1 și rezultatul ei. 1. Întocmire, formare, compunere, constituire. O preocupare permanentă a Comitetului [de radio] va trebui să fie alcătuirea cît mai variată a emisiunilor muzicale. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 2/3. 2. Compoziție, constituție, structură. În alcătuirea solurilor intră și substanțe organice. 3. (Rar) Orînduire, organizare. Gheorghe Păun... nu poate strînge pumnii să-i facă ciocan și să izbească, să dărîme alcătuirea nedreaptă. VINTILĂ, O. 32. substantiv feminin alcătuire

alcătuí2 (a se ~) (a se învoi) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se alcătuiéște, imperf. 3 sg. se alcătuiá; conj. prez. 3 să se alcătuiáscă verb tranzitiv alcătui

alcătuì v. a compune, a forma, a constitui. [Ung. ÁLKAT]. verb tranzitiv alcătuì

alcătuí (-uésc, -ít), vb.1. A face, a întocmi, a compune. – 2. A organiza, a aranja. Mag. alkotni (Cihac, II, 475; DAR). – Der. alcătuială, (var. alcătuință), s. f. (alcătuire); alcătuitor, s. m. (organizator, care aranjează ceva). verb tranzitiv alcătui

ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba; a compune, a întocmi, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. Alcătuiau un fel de familie mare (REBREANU). ♦ Refl. A fi format, a consta din... Auditoriul se alcătuia din dame bătrâne (NEGRUZZI). 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. ♦ A face, a încheia un legământ. – Magh. alkötni. verb tranzitiv alcătui

ALCĂTUÍ2, alcătuiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A cădea la învoială; a se înțelege. Așteaptă negustorii cu care m-am alcătuit (SADOVEANU). – Magh. alkudni. verb tranzitiv alcătui

alcătuí1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 să alcătuiáscă verb tranzitiv alcătui

ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni. verb tranzitiv alcătui

ALCĂTUÍ2, alcătuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A cădea la învoială; a se înțelege, a se învoi. – Din magh. alkudni. verb tranzitiv alcătui

ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a construi, a înjgheba (combinînd sau dispunînd într-un anumit fel elemente deosebite). Culai mi-a prezentai rîzînd undițiie alcătuite de el. SADOVEANU, N. F. 63. Înșiră pietrele și alcătui numele copilului. ISPIRESCU, L. 134. ♦ A întocmi, a compune, a concepe. Catargurile negrilor brazi îi vor arăta de-a pururi cerul albastru sub care a trăit și a știut să-și alcătuiască viața ca un înțelept ce-a fost. ANGHEL, PR. 59. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. Gheorghiță simți o ușoară înduioșare, totuși nu i se putea alcătui în minte nici o vorbă de mîngîiere. SADOVEANU, B. 68. Atîta singe mohorît curse din... scorpie, incit se alcătui o baltă. 2. Tranz. (Despre mai multe elemente disparate) A compune, a forma (împreună), a constitui. Acum o sută de ani, vreo zece case alcătuiau tot schitul Roșioara. GALACTION, O. I 315. O răzășie destul de mare. casa bătrînească cu toată pajiștea ei, o vie cu livadă frumoasă, vite și multe păsări alcătuiau gospodăria babei. CREANGĂ, P. 3. 3. Refl. (De obicei cu determinări introduse prin prep. « din ») A fi format, constituit din..., a se compune, a consta din... Ținuta de tîrg a lui Culai se alcătuia dintr-un surtuc curățel, pantaloni întregi și o cămașă albastră. SADOVEANU, N. F. 148. Mulți cai erau încărcați cu scumpeturile din care se alcătida zestrea fiicei lui Albu-împărat. POPESCU, B. I 40. Auditoriul se alcătuia mai ales din dame bătrîne. NEGRUZZI, S. I 5. 4. Tranz. (Arhaizant și popular) A strînge, a aduna; a aranja, a rîndui. Ba eu, cuscră Ileană, i-oi alcătui într-o punguță de piele măiestriile acestea și le-a purta cu sine. SADOVEANU, N. F. 77. ♦ (Complementul este un abstract) A face, a încheia. Foarte mi-a plăcut cum a alcătuit el legămînt cu Oanea. SADOVEANU, N. F. 86. verb tranzitiv alcătui

ALCĂTUÍ2, alcătuiesc, vb. IV. Refl. (Arhaizant și popular; urmat de determinări introduse prin prep. << cu ») A cădea la învoială, a se înțelege (cu cineva). Cum gătesc descărcatul și mă alcătuiesc cu vameșii... viu și eu după tine. SADOVEANU, D. P. 93. Făr-a mai sta pe gînduri, m-am dus degrabă de m-am alcătuit cu vivandiera ca să-i iau locul. ALECSANDRI, T. 931. verb tranzitiv alcătui

alcătuĭésc v. tr. (ung. alkatni și alkotni, a forma). Compun, întocmesc: a alcătui o carte, o lege. Formez, constituĭ: țăraniĭ alcătuĭesc majoritatea populațiuniĭ. V. refl. Îs compus din: casa se alcătuĭește din maĭ multe odăĭ. Vechĭ. Mă prefac, mă transform. Rar azĭ (infl. de înț. luĭ alkudní, a neguța). Mă înțeleg din preț, mă împac, mă învoĭesc. verb tranzitiv alcătuĭesc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului alcătuire

alcătuire   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular alcătuire alcătuirea
plural alcătuiri alcătuirile
genitiv-dativ singular alcătuiri alcătuirii
plural alcătuiri alcătuirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z