albit definitie

albi s. m. pl. bani verb tranzitivalbi

ALBÍ, albesc, vb. IV. 1. Refl., intranz. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) alb. ♦ Intranz. A încărunți; a îmbătrâni. 2. Intranz. A ieși în evidență, a se contura (din cauza culorii albe); a străluci. Prin frunze ascunsă albește o vale (MACEDONSKI). ♦ Tranz. Fig. A lumina. – Lat. *albire. verb tranzitivalbi

albí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albésc, imperf. 3 sg. albeá; conj. prez. 3 să albeáscă verb tranzitivalbi

albì v. 1. a (se) face alb; 2. a nălbi; 3. a se ivi în depărtare: prin umbră o cetate albește BOL. se văd turme albind pe coastă AL. [Lat. ALBESCERE]. verb tranzitivalbì

ALBÍ, albesc, vb. IV. 1. Refl., intranz. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) alb. ♦ A trata produsele textile cu agenți oxidanți sau reducători pentru a le face mai albe, distrugând pigmenții naturali. ♦ A colora ușor în albastru un produs textil pentru a obține un efect de alb intens. ♦ A decolora, parțial sau total, un anumit produs. ♦ Intranz. A încărunți; p. ext. a îmbătrâni. 2. Intranz. A ieși în evidență, a se contura (din cauza culorii albe). ♦ Fig. A străluci. – Din alb. verb tranzitivalbi

ALBÍ, albesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni (mai) alb. Pînzele să nu albească, Ci mai râu să înnegrească. TEODORESCU, P. P. 559. ◊ Refl. (În e x p r.) A se albi la față = a deveni palid, a păli. ♦ (Despre părul oamenilor, p. e x t. despre oameni) A încărunți; f i g. (numai despre oameni) A îmbătrîni. O trece și asta, că nu una am văzut eu de cînd am albit. DELAVRANCEA, S. 200. Mi-albește capul în vîrtejul lumii. VLAHUȚĂ, O. A. 82. ♦ T r a n z. (Cu privire la pînză etc.) A face să fie alb, prin spălare sau prin diverse procedee chimice. Jos, fete albesc și bat rufe; – Lin zbîrnîie din depărtare, Subt scocul înalt, roata morii Și prăfuie mărgăritare. IOS1F, T. 135. Îi dete o chită de cînepă și-i spuse ca pînă-n seară s-o toarcă... să facă dintr-însa pînză, s-o albească și, cînd s-a întoarce,.. să i-o deie gata lucrată. MARIAN, O. II 183. Pînză albită = pînză căreia i s-a dat culoarea albă prin mijloace chimice. 2. A ieși în evidență, a se contura (datorită culorii albe); a străluci (bătînd în alb). Pe tapșanurile cu iarbă uscată albea omătul nou. SADOVEANU, F. J. 442. Pe o coastă, în lumina albastră a cerului de vară, albește satul. PĂUN-PINCIO, P. 116. De treci codri de aramă, de departe vezi albind Ș-auzi mîndra glăsuire a pădurii de argint. EMINESCU, O. I 85. Pe coastele lor [ale munților] cîteva sate albesc ca niște grămezi de marmoră. ALECSANDRI, C. 188. ♦ Tranz. Fig. A lumina, a face să lucească. Ici-colo raze pălite de lună străbăteau printre nouri, albeau undele fugare și intrau iar în ascunzișul lor din văzduh. RUSSO, O. 114. verb tranzitivalbi

albésc v. tr. (d. alb). Fac alb: a albi pînză. V. intr. Devin alb la păr: am albit de atîtea nevoĭ. Apar în alb: începeaŭ să se vadă casele albind. V. refl. Devin alb: rufele s' aŭ albit. – Și înălbesc (tr. și refl.). verb tranzitivalbesc