albeață definitie

albeț, albeți s. m. monedă de o sută de lei adjectivalbeț

ALBÉȚ1, albețe, s. n. (Reg.) Alburn. – Din alb2 + suf. -eț. adjectivalbeț

ALBÉȚ2, -EÁȚĂ, albeți, -e, adj. (Reg.) Albineț2. – Din alb2 + suf. -eț. adjectivalbeț

albéț1 (reg.) adj. m., pl. albéți; f. albeáță, pl. albéțe adjectivalbeț

albéț2 (reg.) s. n., pl. albéțe adjectivalbeț

albeț n. partea cea albă a lemnului dintre inima și scoarța unui arbore. adjectivalbeț

ALBÉȚ1, -EÁȚĂ, albeți, -e, adj. Albineț. adjectivalbeț

ALBÉȚ1, albețe, s. n. (Popular) Alburn. adjectivalbeț

ALBÉȚ, -EÁȚĂ, albeți, -e, adj., s. n. (Reg.) 1. Adj. Albineț. 2. S. n. Alburn. – Alb + suf. -eț. adjectivalbeț

albeață s. f. sg. (intl.) 1. lenjerie de pat 2. argint; argintărie substantiv femininalbeață

albeáță s. f., g.-d. art. albéții substantiv femininalbeață

ALBEÁȚĂ s. f. 1. Calitatea de a fi alb; culoare albă. 2. Pată albă formată pe cornee; leucom; (impr.) cataractă. [Var.: (1) albéțe s. f.] – Din alb2 + suf. -eață. substantiv femininalbeață

albeáță f., pl. ețĭ (d. alb). Calitatea de a fi alb: albeața zăpeziĭ. Pată albă care se formează une-orĭ pe lumina ochĭuluĭ și împedecă [!] vederea. substantiv femininalbeață

albeáță, s.f. – (med. vet.) Boală care apare la oi sau la animalele mari, fie în urma unei lovituri, fie a unei afecțiuni. Pentru tratare se pisează zahăr sau sare care, printr-o țeavă, se suflă în ochi (Memoria 2004: 1072). – Din alb + -eață. substantiv femininalbeață

albeață f. 1. însușirea lucrurilor albe; 2. pată albă ca o perdea care împiedică lumina ochiului (la om și la animale domestice). [Lat. ALBITIES]. substantiv femininalbeață

ALBEÁȚĂ s. f. 1. Calitatea de a fi alb; culoare albă; (rar) albime. 2. Leucom; (impr.) cataractă (2). [Var.: albéțe s. f.] – Alb + suf. -eață. substantiv femininalbeață

ALBEÁȚĂ, (1) albeți, s. f. 1. Calitatea de a fi alb; culoare albă. Avea dinți sănătoși, de o albeață strălucitoare. DUMITRIU, N. 257. Fața ei ca luna plină, curată ca floarea de cireș și albă de o albeață prin care numai din cînd în cînd străbate, abia văzut, un fel de rumeneală. SLAVICI, O. II 23. Albeața iepelor – zicea el – îi slujea de fînar noaptea, la drum. CREANGĂ, P. 106. ♦ F i g. Lumină. Albeți neprihănite curgeau din cer. MACEDONSKI, O. I 80. 2. Pată albă, opacă, formată pe cornee; leucom, (impropriu) cataractă. Ochiul cu albeață îi lăcrima. PAS. L. I 7. – Variantă; (1) albéțe (PANN, P. V. II 129) s. f. substantiv femininalbeață

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluialbeață

albeață   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular albeață albeața
plural
genitiv-dativ singular albeți albeții
plural
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z