albastre definitie

ALBÁSTRU¹ s. n. Culoare albastră. – Lat. *albastrum. adjectivalbastru

albástru² s. n., art. albástrul adjectivalbastru

albástru (albástră), adj. – De culoarea cerului senin. – Mr. albastru „cenușiu, fumuriu”. Lat. *albaster, de la albus (Pușcariu 56; Candrea-Dens., 37; REW 319; DAR). S-a spus probabil la început despre cerul ușor înnorat, prin urmare albicios (cf. mr.); astăzi indică numai „albastru ca cerul”. Cf. Densusianu, GS, II, 324. Der. albăstrea, s. f.; albăstreală, s. f.; albăstri, vb. ( a da culoare albastră; a clăti rufele cu albăstreală); albăstrime, s. f. (culoare albastră; boierime); albăstriță, s. f.; albăstriu, adj. Sensul lui albăstreală „albastru de rufe” (cf. fr. bleu anglais) nu apare în nici un lexic, cu toate că este cuv. foarte uzual și singurul care explică sensul lui albăstrime de „boierime”, adică „oameni cu cămașa scrobită”. adjectivalbastru

albastru, -ă, albaștri, -e adj. (d. o situație, o conjunctură etc.) neplăcut; nefavorabil adjectivalbastru

ALBÁSTRU², -Ă, albaștri, -stre, adj. 1. Care are culoarea cerului senin. 2. Fig. Melancolic, sumbru. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) inimă tristă; p. ext. tristețe; b) necaz, mânie, furie. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut. – Lat. *albaster (< albus). adjectivalbastru

albástru, -ă adj. (lat. albaster, de la albus, alb, ca it. biancastro, albicĭos, d. bianco, alb). De coloarea [!] ceruluĭ senin. Fig. Iron. Inimă albastră, întristată. Pele [!] albastră, astrahan negru, a căruĭ pele bate în albastru (V. bașcaliŭ). S. n. Coloarea albastră: albastru ceruluĭ, măriĭ. Albastru de Prusia, o vopsea albastră închisă. adjectivalbastru

albástru, -ă, adj. – (ref. la oi) De culoare sură: „Oile cele albastre / Toate m-or jeli pe coste” (Bârlea 1924; Ieud). „Prin oaie albastră numesc ceea ce în alte locuri este varietatea brumărie” (Georgeoni 1936: 30). Mai rar se folosește forma masculină a adj.: albastru „berbece alboi„. – Lat. *albaster (de la albus) (Pușcariu, Candrea-Densusianu, DER, DEX). Sensul primar al etimonului latin, de „sur, cenușiu, alboi” este atestat numai în dialectul mr. și în subdial. maramureșean. adjectivalbastru

albástru¹ adj. m., pl. albáștri, art. albáștrii; f. albástră, pl. albástre adjectivalbastru

albastru a. 1. de fața cerului senin; 2. fig. trist, melancolic (v. inimă); 3. imaginar: vremile aurite ce mitele albastre ni le șoptesc ades EM. (cf. fr. contes bleus). [Formațiune românească din alb cu ajutorul sufixului astru, lit. care bate în alb, în opozițiune cu vânăt]. ║ f. pl. albastre, haine de această coloare, îmbrăcăminte burgheză sau nobilă. ║ n. 1. coloarea albastră: albastrul cerului, mării; 2. substanță astfel colorată: albastru de Prusia. adjectivalbastru

ALBÁSTRU, -Ă, albaștri, -stre, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) suflet trist, p. ext. tristețe, jale; b) necaz, mânie, furie. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut, situația e (cam) dificilă. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată între verde și indigo; culoarea descrisă mai sus; albăstreală, albăstrime. ◊ Albastru de metilen = colorant albastru (1) folosit în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianură de fier folosită ca pigment albastru (1). ◊ Compuse: albastru-azuriu = albastru (1) cu nuanțe azurii; albastru-deschis = albastru (1) mai puțin intens. – Lat. albaster (albuș). adjectivalbastru

ALBÁSTRU¹ s. n. 1. Culoare albastră (a cincea din spectrul solar, între violet și verde). O stea se desprinse și picură în albastrul nopții. C. PETRESCU, S. 188. În văzduh e-atît albastru! În senin e-atîta soare! IOSIF, PATR. 25. ♦ (Poetic) Cer senin, albăstriu. Cea dintîi rîndunică, venită de departe, tăie albastrul ca o săgeată. GÎRLEANU, L. 40. 2. (În expr.) de Albastru metilen = materie colorantă albastră, solubilă în apă, întrebuințată în experiențele de biologie și ca medicament dezinfectant al amigdalelor. adjectivalbastru

carte albastră / neagră expr. hotârâre / sentință judecătorească. adjectivcartealbastră

bárbă-albástră (bărbat care schimbă nevestele) s. m., g.-d. lui bárbă-albástră adjectivbarbăalbastră

corb-albástru (pasăre) s. m., pl. corbi-albáștri adjectivcorb-albastru

Bárbă-Albástră (personaj) s. propriu m., g.-d. lui Bárbă-Albástră adjectivbarbăalbastră

!múscă-albástră (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-albástre; pl. múște-albástre adjectivmuscă-albastră

pilulă albastră expr. medicamentul Viagra, utilizat în terapeutica actuală pentru creșterea potenței sexuale la bărbat. adjectivpilulăalbastră

albástru-azuríu adj. m., pl. albáștri-azuríi, art. albáștrii-azuríii; f. albástră-azuríe, pl. albástre-azuríi adjectivalbastruazuriu

doi ochi albaștri expr. țuică de prune. adjectivdoiochialbaștri

albástru-deschís adj. m., pl. albáștri-deschís, art. albáștrii-deschís; f. albástră-deschís, pl. albástre-deschís adjectivalbastrudeschis

SCRUMBIE ALBASTRĂ s.f. (Iht.) Pește din fam. scombridae, denumit astfel datorită colorației sale, mai cunoscut însă ca macrou (Scomber scomber). – V. macrou. adjectivscrumbiealbastră

scrumbíe-albástră (pește) s. f., g.-d. art. scrumbíei-albástre; pl. scrumbíi-albástre adjectivscrumbie-albastră

băiat cu ochi albaștri expr. (iron.) 1. lucrător al Securității din anii dictaturii ceaușiste. 2. lucrător SRI. adjectivbăiatcuochialbaștri

a cânta de inimă albastră expr. a cânta melodii triste / melancolice. adjectivacântadeinimăalbastră

Doamne fereastră și o bucat’ de ușă albastră expr. (adol., glum.) Doamne ferește! adjectivdoamnefereastrășiobucat