alabastru definitie

ALABÁSTRU s.n. Varietate de ghips asemănătoare marmurii albe, din care se fabrică obiecte de ornament. [< lat. alabastrum, cf. germ. Alabaster, it. alabastro]. substantiv neutru alabastru

ALABÁSTRU s. n. ghips, cu aspect de marmură, din care se fac obiecte de artă și ornamentații. (< it. alabastro, lat. alabastrum) substantiv neutru alabastru

ALABÁSTRU s. n. Varietate de ghips cu aspect de marmură albă străbătută de vine transparente, din care se fac obiecte de ornament. – It. alabastro (lat. lit. alabastrum). substantiv neutru alabastru

alabástru n., pl. urĭ (vgr. alábastron). Un fel de marmră [!] translucidă. Fig. Albeață extremă: alabastru gîtuluĭ eĭ. – Vechĭ alavastru (după ngr.). substantiv neutru alabastru

alabástru (ghips) s. n., art. alabástrul; (sorturi) pl. alabástruri substantiv neutru alabastru

alabastru n. 1. un fel de marmură fragedă și foarte albă; 2. fig. albeață strălucitoare: un sân de alabastru. substantiv neutru alabastru

ALABÁSTRU s. n. Varietate de ghips cu aspect de marmură albă străbătută de vine transparente, întrebuințată la fabricarea unor obiecte ornamentale. – Din it. alabastro, lat. alabastrum. substantiv neutru alabastru

ALABÁSTRU s. n. Varietate de ghips cu aspect de marmură albă străbătută de vine transparente; se întrebuințează la fabricarea unor obiecte de ornament. Abatele cunoscu tabla de șah pe una [din mese] și o amforă de alabastru... pe alta. SADOVEANU, Z. C. 285. Sfincși pe. socluri de-alabastru... S-odihnesc... printre flori de trandafir. MACEDONSKI, O. I 103. ◊ F i g. Alabastrul frunții sale întrunește crini cu nalbe. MACEDONSKI, O. I 162. [Părul] cădea în bucle unduioase pe umerii... de alabastru. NEGRUZZI, S. I 226. substantiv neutru alabastru